Căpitanii lui Dinamo Kiev și Șahtior chemați să joace în Liga 1. ”Stau cu mine în bloc”
18.03.2022, 09:21Serhiy Sydorchuk (30 de ani), căpitanul lui Dinamo Kiev şi Andriy Piatov (37 de ani), căpitanul lui Șahtior Donețk, se află în România și au șansa de a evolua la orice club doresc până la vară ca urmare a deciziei extraordinare a UEFA.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Căpitanii lui Dinamo Kiev și Șahtior chemați să joace în Liga 1. ”Stau cu mine în bloc”
Cei doi reputați fotbaliști sunt chemați să evolueze în Liga 1. Cel puțin așa susține Igor Armaș (34 de ani), legitimat la FC Voluntari.
Armaș, care este vecin de conjunctură cu cei doi reputați fotbaliști ucraineni, a spus că le va propune acestora să vină la Voluntari.
”Căpitanii de la Dinamo Kiev şi Şahtior Doneţk stau cu mine în bloc, chiar azi i-am văzut, chiar o să-i întreb dacă vin la Voluntari să ne dea o mână de ajutor”, a spus Igor Armaş, la conferinţa de presă de dinaintea meciului de azi dintre Voluntari și Universitatea Craiova, 20:30, în direct la Digi Sport 1.
Igor Armaș: Care e atitudinea care ar trebui luată?”
Azi este a 23-a zi a invaziei rusești în Ucraina iar Armaș este afectat de acest război, chiar dacă el este din Republica Moldova.
”Eu, sincer, după fiecare antrenament şi meci, primul lucru pe care îl fac e să deschid telefonul şi să văd dacă s-a ajuns la ceva şi e pace. Suntem foarte aproape, mai ales părinţii mei sunt în Republica Moldova. Toată lumea e îngrijorată, sper din tot sufletul să se termine cât mai repede şi să nu moară oameni nevinovaţi.
Fiecare parte îşi apără poziţiile şi interesele lor, trebuie văzută partea neutră. Am văzut că toţi suntem împotriva războiului, vorbeşte şi Hagi, vorbesc şi preşedinţii, dar nimeni nu ne ascultă şi ei işi îndeplinesc obiectivele.
Pe reţelele de socializare toţi au scris ’No War’, dar care e atitudinea care ar trebui luată?
Mulţi au zis că sunt împotriva războiului, dar nimic nu s-a schimbat”, a mai spus Armaș.
Etichete: igor armas , serhiy sydorchuk , andriy piatov
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Odată cu schimbarea anotimpului, temperatura din locuință trebuie adaptată astfel încât să eviți un...