News Alert Când se va da decizia în cazul Sepsi - U Craiova 1948. Ce s-a întâmplat la Comisia de Recurs
articol scris de Digi Sport07.03.2023, 19:24
Comisia de Recurs din cadrul FRF a amânat anunțarea unui verdict în ”cazul Sepsi - U Craiova 1948”, după ce în primă instanță gruparea covăsneană a câștigat la ”masa verde”, în urma scandărilor xenofobe ale suporterilor olteni.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Când se va da decizia în cazul Sepsi - U Craiova 1948. Ce s-a întâmplat la Comisia de Recurs
UPDATE 19:20 Comisia de Recurs a amânat un verdict pentru joi, 9 martie. Motivul amânării ar fi legat de analizarea probatoriului depus de către clubul U Craiova 1948.
Prezent la sediul LPF, unde se judecă acest caz, finanțatorul de la U Craiova 1948, Adrian Mititelu, s-a declarat încrezător că va avea câștig de cauză, iar meciul va fi rejucat.
"Sunt foarte optimist că vom juca meciul cu Sepsi. Toate argumentele din dosar sunt în favoarea noastră, a fost o eroare a arbitrului. Nu există în Europa un meci care să se întrerupă, iar o echipă să câștige cu 3-0. Meciul se va juca săptămâna viitoare, nu văd altă posibilitate din punct de vedere juridic.
Sepsi ar fi un fel de Flacăra Moreni a fotbalului românesc, nu cred că vor să intre așa în play-off. Sunt convins că miercurea sau joia viitoare ne vom vedea la Sfântu Gheorghe. Ce să mai facem la TAS? Decizia la TAS ar fi egală cu zero, frecție la picior de lemn. Dacă se decide în etapa a patra sau a cincea din play-off?
Acum abia se pronunță pe probatoriul pe care l-am depus la dosar. Deci n-ar fi o surpriză dacă am avea o decizie joi. Dar nu e nicio problemă, avem timp", a spus Adrian Mititelu, înainte de decizia Comisiei de Recurs.
În urmă cu 5 zile, Comisia s-a reunit pentru prima dată, dar a amânat decizia pentru astăzi. Cei de la Sepsi nici nu concep că hotărârea inițială poate fi schimbată, deși au susținut că nu și-ar fi dorit ca rezultatul meciului să fie stabilit ”în birouri”. De partea cealaltă, clubul U Craiova 1948, în frunte cu patronul Adrian Mititelu, cere ca partida să se rejoace.
- Există și varianta, puțin probabilă, a unei noi amânări.
După etapa a 29-a, Sepsi este pe locul șase, la două puncte în fața lui U Craiova 1948, dar oltenii par că au un avantaj înaintea ultimei runde, având în vedere adversarii. Covăsnenii joacă la București, împotriva FCSB-ului, iar oltenii au meci la Sibiu, cu Hermannstadt.
Totuși, Sepsi se califică în play-off cu două rezultate din trei la meciul cu FCSB. Indiferent de ce va face U Craiova 1948, covăsnenii termină pe locul șase cu măcar un punct scos pe Arena Națională.
Toate aceste calcule sunt valabile în cazul în care clasamentul rămâne așa cum este la finalul etapei a 29-a. Ce se poate schimba? Rezultatul meciului direct dintre Sepsi și U Craiova 1948, decis la ”masa verde” cu victorie pentru covăsneni, pentru că jocul a fost suspendat din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor olteni.
Dacă meciul se va rejuca și oltenii ar câștiga, ar fi în play-off indiferent de rezultatele meciurilor din etapa a 30-a a sezonului regulat. Dacă va câștiga Sepsi sau va fi o remiză la eventuala rejucare, ultima echipă calificată în play-off se va decide în funcție de rezultatele din ultima rundă.
Toate scenariile:
- Victorie Sepsi la rejucare: covăsnenii se califică în play-off dacă scot măcar un punct cu FCSB, U Craiova 1948 se califică în play-off dacă se impune la Sibiu și Sepsi pierde pe Arena Națională
- Egal la rejucare: Sepsi se califică în play-off dacă o învinge pe FCSB și U Craiova 1948 nu câștigă la Sibiu. Oltenii termină pe locul șase dacă obțin măcar același rezultat cu ardelenii
- Victorie U Craiova 1948 la rejucare: echipa lui Nicolo Napoli se califică în play-off indiferent de rezultatul meciului FCSB - Sepsi
Clasamentul din Liga 1
Adrian Mititelu, pregătit să meargă la TAS
În cazul în care Comisia de Recurs va menține prima decizie, 3-0 pentru Sepsi, Adrian Mititelu susține că va merge la TAS, chiar dacă este conștient că acolo procesul ar dura foarte mult și o eventuală victorie nu ar mai avea efectul dorit.
”Noi suntem cu un punct mai mult decât Sepsi. Meciul se va juca 100%, nu există nici 1% șanse să nu se joace. Eu sunt uimit că celor de la Sepsi le e frică de un meci.
Am vorbit la Ligă, am făcut o adresă, meciul se poate juca miercuri sau joi. Meciul se va juca 100%. Miercuri sau joi se va juca Sepsi - FC U.
E clar că mergem la TAS dacă nu se schimbă decizia, dar ar fi degeaba. N-am spus că mă retrag, am spus că voi face un gest foarte important. Nu are la ce urgență să se judece, nu se poate decide în două săptămâni la TAS. Un eventual câștig la TAS nu ar avea niciun efect.
Rețineți, nu există în regulament întreruperea meciului pentru xenofobie. Deocamdată, avem un meci important la Sibiu, foarte greu, cum are și Sepsi la FCSB. Noi putem să intrăm în play-off și dacă rămâne decizia. N-are cum să nu se dea rejucare, înseamnă că nu se respectă regulamentele și se fac clasamente pe alte criterii”, a declarat Adrian Mititelu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Laszlo Dioszegi: ”Nu vor merge la TAS, nu au nici 1% șanse!”
"Nu avem nicio așteptare. Nici nu mă mai gândesc la el. De o lună de zile, doar despre asta se vorbește. Ce dă Dumnezeu așa o să fie. Nu ne-am gândit la așa ceva. mâine vom vedea ce decizie ia Comisia, iar după aia vom analiza.
Niciodată nu iau decizii la cald, nu iau decizii singur. Vom analiza situația atunci pe moment. Acum, nici nu vreau să mă gândesc. Luăm în calcul orice scenariu. Dacă se rejoacă meciul, am o singură întrebare. Când se va rejuca, pentru că nu mai e timp, numai dacă decalăm puțin play-off-ul și play-out-ul.
La TAS nu au nicio șansă. Nu vor merge la TAS, acolo nu au nici 1% șanse. Știm că UEFA și FIFA sancționează foarte drastic xenofobia. Au toleranță zero. Nici timpul nu este un aliat. Mâine, TAS-ul nu o să ia o decizie și imediat începe play-off-ul și play-out-ul”, a spus Laszlo Dioszegi, la emisiunea Liga Digi Sport, în urmă cu aproximativ 10 zile.
Etichete: sepsi - u craiova 1948 , verdict sepsi craiova , comisia recurs frf , decizie sepsi craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...