"Când înscrii de 4 ori înseamnă că a fost un meci ușor!" Tamaș, tranșant după victoria cu 4-0 a Voluntariului
articol scris de Digi Sport17.09.2021, 20:35
Gabriel Tamaș a vorbit după victoria clară obținută de FC Voluntari, 4-0, în fața celor de la CS Mioveni.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
FC Voluntari are un start foarte bun de sezon și are 15 puncte strânse după 9 etape.
Tamaș: "În Cupă o să demonstrăm dacă putem să forțăm"
Fostul internațional român a vorbit despre ambițiile echipei din Voluntari și anunță că fotbaliștii grupării ilfovene nu se gândesc la play-off.
"Nu mă așteptăm la o asemenea victorie. Veneam cu un moral bun după victoria de la Mediaș. Știam cum joacă, știam că se apără foarte bine cei de la Mioveni. Au avut un șut pe spațiul porții în primă repriza, după care un voleu pe lângă în a doua, cam atât. Am controlat jocul și am meritat victoria.
Am văzut comentariile celor din studio și interviurile care au fost înaintea mea. La 4-0 nu cred că a fost un meci echilibrat. Asta e fotbalul, când înscrii de 4 ori înseamnă că a fost un meci ușor. Nu s-a schimbat obiectivul, nu ne gândim la play-off.
Obiectivul e să nu mai avem emoțiile din anii trecuți. Va spun ce s-a vorbit la începutul campionatului. Când tragem linie, dacă avem șanse sau suntem în play-off, o să vedem. Avem un meci de Cupă important, acolo o să demonstrăm dacă merită să forțăm pentru mai mult.
De fiecare dată Voluntari a început mai prost, acum este mai liniște, sperăm să mai luăm puncte si să fim și mai liniștiți", a spus Gabi Tamaș.
Gabi Tamaș : "Dinamo are nevoie de jucători"
Fost jucător atât la Dinamo, cât și la FCSB, Gabi Tamaș e evitat să vorbească foarte mult de derby, dar spune că formația din Ștefan cel Mare are nevoie de jucători pentru a se putea salva de la retrogradare.
"S-a văzut urât derby-ul pentru Dinamo, bine pentru FCSB. Dinamo are nevoie de jucători să se salveze, că dacă nu au rezultate, ei sunt de vină, nu?. Nu prea mă interesează situația altor echipe. De asta am venit la Voluntari, să-i ajut pe cei de aici. Le doresc baftă celor de la Dinamo", a mai spus fundașul celor de la Voluntari.
Etichete: dinamo , derby , mioveni , gabi tamas , playoff
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Zeci de copii şi adulţi din România au fost transformați în sclavi și exploataţi mai bine de zece...