Buduru îl "trimite" pe Budescu la Steaua. Oferta excelentă făcută de Becali
22.01.2017, 10:47Constantin Budescu a părut că este la un pas de a semna cu Astra, după ce a devenit jucător liber de contract, lucru recunoscut şi de Marius Şumudică, la începutul acestui an, mai ales că mijlocaşul ofensiv a plecat în cantonament cu gruparea campioană.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Totuşi, o declaraţie făcută de Petre Buduru pare să-l fi îndepărtat total pe "Budi" de Astra. Oficialul giurgiuvenilor i-a cerut jucătorului de 27 de ani să nu facă licitaţie cu cele două cluburi.
Aceste vorbe nu i-au prins deloc bine lui Budescu, ţinând cont că, în pofida faptului că oferta Stelei era net superioară celei făcute de campioană, Constantin era pregătit să rămână la Astra, pentru relaţia bună pe care a avut-o cu Şumudică, dar şi cu ceilalţi colegi.
Budescu a refuzat să joace în primele două amicale ale Astrei şi nu va fi pe teren nici în cel de astăzi, cu Ural, singurul motiv pentru care a luat această decizie fiind să evite o eventuală accidentare, înainte de a hotărî pentru cine va evolua în următoarea perioadă.
Astfel, sunt şanse mari ca Budescu să treacă din Cipru în Turcia chiar astăzi, după ce a fost îndepărtat de declaraţiile lui Buduru, şi să ajungă sub comanda lui Reghecampf. Un factor important este până la urmă şi cel financiar.
Astfel, campioana i-a oferit un salariu lunar de 15.000 de euro şi 150.000 la semnătură, pentru o înţelegere valabilă pe un an şi jumătate. Un mare avantaj era că acesta putea accepta în orice moment o ofertă superioară din străinătate.
"Din punct de vedere financiar, Steaua i-a făcut o ofertă mai bună decât noi. Îl lăsăm să se gândească cât are nevoie, îi punem clauză să plece când vrea afară, la noi are libertatea de a-şi decide singur viitorul", a dezvăluit preşedintele Dani Coman pentru Digi Sport
De cealaltă parte, Becali a fost mai generos: 200.000 de euro la semnătură, 20.000 pe lună şi încă 100.000 de euro la începătului fiecărui nou an din contractul de 3 ani şi jumătate. Mai mult, Budescu ar avea şi prime de obiectiv: 150.000 de euro pentru calificarea în grupele Champions League şi 50.000 de euro pentru accederea în grupele Europa League.
Etichete: steaua , astra , budescu , buduru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...