Budescu, vedetă în Marca după ultima nebunie. Spaniolii au fost uimiți: "Halucinant gol"
13.12.2019, 16:34Constantin Budescu (30 de ani) a ajuns vedetă în Marca, după ce a marcat un gol direct de la zona mixtă, la ultimul antrenament al Astrei.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Mijlocașul liderului din Liga 1 a câștigat 30 de lei și un buletin, după ce a marcat direct de la zona mixtă. Marca a preluat filmarea de la antrenamentul Astrei și a titrat: "Halucinantul gol olimpic al românului Budescu... de la zona mixtă!".
Pariul nebun al lui Constantin Budescu
Constantin Budescu, jucătorul celor de la Astra Giurgiu, a făcut din nou spectacol cu o execuție magistrală! Jucătorul de 30 de ani i-a obișnuit pe suporteri cu goluri incredibile, din poziții aproape imposibile, iar acum a dus lucrurile la un alt nivel.
Budescu a pus pariu cu unul dintre membrii staff-ului Astrei că va da gol din vestiar. Fotbalistul a luat două mingi și a zis că dacă reușește măcar o dată din două încercări, îi va lua bărbatului 30 de lei și buletinul. Mai mult, dacă nu ar fi reușit, jucătorul a promis că îi va da 10 milioane celuilat participant la pariu.
Incredibil sau nu, Budescu a reușit din prima și a plecat cu banii și buletinul celui care spera să primească 1000 de lei din partea sportivului.
Astra e lider în Liga 1. Budescu vrea să-l facă golgheter pe Alibec
Astra este pe val în acest moment, fiind pe primul loc în Liga 1, iar doi dintre cei mai importanți jucători ai echipei sunt Constantin Budescu și Denis Alibec. Atacantul și-a regăsit pofta de gol și a ajuns la 8 reușite în campionat, asta și cu ajutorul prietenului său ”Budi”.
De altfel, Budescu și-a stabilit obiectivul pentru acest sezon. Mijlocașul ofensiv vrea cu orice preț să-l facă golgheter pe Alibec. În acest moment, atacantul are 8 reușite, fiind la egalitate cu colegul său, Valentin Gheorghe, Gabriel Iancu, Sergiu Buș și Florinel Coman.
”Obiectivul meu este să-l fac golgheter pe Alibec”, a spus Budescu la finalul meciului cu Craiova, scor 1-0.
Etapa următoare, Astra se va deplasa la Cluj, pentru meciul cu CFR. Partida se va disputa luni, de la ora 20:00, și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1.
Etichete: marca , astra giurgiu , budescu , gol vestiare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...