Video Budescu îi ţine pumnii Stelei în Europa League: "Gigi Becali e un om foarte bun"
26.08.2016, 11:18Constantin Budescu e fericit că foştii şi viitorii colegi de la Astra Giurgiu îi vor oferi şansa de a juca din nou în grupele Europa League în această toamnă. Campioana României a trecut de play-off după victoria cu 1-0 contra luI West Ham, de la Londra, venită după egalul din tur, scor 1-1.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
"După un meci foarte bun la Giurgiu, în meciul tur, a fost dezastru la CFR, iar acum şi-au revenit la timp băieţii. Trebuie să le mulţumesc că voi juca în Europa League şi să îi felicit. Merită, sunt băieţi deosebiţi, au câştigat campionatul şi au ajuns în grupe cu toate problemele de acolo. Îmi doresc să nu mai avem astfel de probleme pe viitor. Nu cred că va fi ce a mai fost în trecut, vom avea o şedinţă cu cei din club. Cu această calificare vor veni nişte bani în club şi nu vor mai fi probleme. Salariile se plăteau, dar cu întârzieri, erau probleme cu banii, acum e o oarecare stabilitate financiară, nu mai trăiesc de pe o zi pe alta. Sper să nu se mai ajungă la două-trei luni de salarii neplătite. Probabil vor mai veni câţiva jucători aici, mai e timp", a declarat Budescu la Digi Sport Matinal.
Mijlocaşul în vârstă de 27 de ani îi urează succes şi Stelei în grupele Europa League şi explică de ce a ales să refuze oferta lui Gigi Becali pentru a reveni la Giurgiu.
"Am ales Astra, îmi e mult mai uşor să îmi revin aici, îi ştiu pe băieţi, pe Şumi, aici nu am nevoie de adaptare. Mă bucur că Gigi Becali m-a înţeles, e un om foarte bun şi mi-a urat baftă. Sper ca ambele echipe să facem puncte şi să trecem de grupe. Îmi doresc o grupă accesibilă", a mai spus Budescu.
Fotbalistul chinezilor de la Dalian Yifang, care l-au împrumutat până în iarnă la Astra, e gata să revină încă din acest weekend pe gazon.
"Sunt pregătit, mă antrenez de o lună de zile normal, cu echipa. Vreau să debutez acum, duminică, să vedem dacă îmi vine cartea verde. Aşa este stabilit cu cei din China, până la sfârşitul lui decembrie să joc aici. Sper ca şi Alibec să mai rămână aici până în iarnă, să îşi revină la forma pe care o avea şi apoi să aleagă el unde să meargă. Avem doi atacanţi foarte buni, Alibec şi Nico, sper să marcheze cât mai multe goluri. Găsesc şi eu pe acolo să prind câteva minute", a glumit Budescu.
Etichete: steaua , europa league , astra , gigi becali , alibec , budescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...