Video Exclusiv Bratu le ia apărarea tinerilor dinamoviști! Când va decide Contra ce va face cu cei trei
23.03.2017, 20:59Scandal uriaș la naționala Under 21. Patru dintre jucătorii convocați de Daniel Isăilă pentru cantonamentul din Spania, Patrick Petre, Alin Dudea, Ionuț Nedelcearu și Vlad Olteanu, au consumat alcool în avion, motiv pentru a fi excluşi din lot de noul antrenor al naționalei de tineret. Cei patru jucători aparțin de Dinamo, dar ultimul este împrumutat la Sepsi Sf. Gheorghe.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ceilalți trei au fost excluși de la prima echipă a ”câinilor” și timiși la formația secundă. Patrick Petre, Nedelcearu și Dudea s-au pregătit joi sub comanda lui Florin Bratu. Fostul atacant al ”câinilor” a discutat cu aceștia și le-a transmis ce ar trebui să facă de acum înainte. Bratu susține că antrenorul formației din Ștefan cel Mare, Cosmin Contra, va lua o decizie, în ceea ce-i privește pe cei trei, la sfârșitul acestei săptămâni.
”Ei s-au antrenat astăzi cu mine și am avut o discuție cu ei. Erau foarte afectați de ceea ce s-a întâmplat, le-am mai dat și eu un sfat. Au admis că au greșit și sunt foarte conștienți că acum trebuie să o ia de la capăt. Ei și-au făcut un renume la prima echipă a lui Dinamo și vor să și-l apere.
De mâine se vor duce la echipa a doua, sâmbătă vor juca la Tulcea, iar după, Contra urmează să ia o decizie, dacă îi va rechema la prima formație sau vor continua la echipa a doua. Cert este că sunt foarte afectați de acest lucru.
Eu i-am întrebat dacă și-au cerut scuze în fața antrenorilor și jucătorilor din Spania și mi-au zis că da. Acum, fiecare e supus greșelii. Ei sunt la o vârstă la care sunt multe tentații și cred că ar trebui să fim mai toleranți”, a declarat Florin Bratu la Fotbal Club, de la Digi Sport.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: dinamo , florin bratu , jucatori dinamo , petre , nedelcearu , dudea , olteanu , bratu jucatori dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...