"Bratu, îți pare rău pentru ce ai declarat după meciul de la Iași?" Răspunsul tehnicianului
24.09.2018, 19:58Florin Bratu rămâne un om cu personalitate și coloană vertebrală. Prezent în studioul Fotbal Club, pe Digi Sport 1, tehnicianul a spus răspicat că nu regretă episodul de la Iași, când a ales să îl critice pe Nistor public.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Unul dintre cei mai apreciați antrenori ai lui Dinamo în ultimii ani, "Bratone" a căzut victima propriilor declarații. "Mitraliera" i-a pus pe conducători să aleagă între el și Nistor, iar Negoiță&Co au mers pe mâna mijlocașului.
Declarațiile contondente ale lui Bratu, de după înfrângerea de la Iași, au fost văzute de mulți drept neinspirate. Dincolo de faptul că în general rufele se spală în familie, Bratu a ales foarte prost și momentul dezvăluirilor: în ziua în care conducerea lui Dinamo și Nistor bătuseră palma pentru prelungirea contractului.
Întrebat de moderatorul emisiunii Fotbal Club, Radu Naum, dacă regretă ce s-a întâmplat vineri seară, Bratu a avut un răspuns care nu lasă loc la interpretări.
"Îmi asum tot ce am spus și nu regret nimic. Așa am simțit. Eu tot ce am spus după meciul de la Iași i-am și lui Nistor, față în față. Nu cu vehemența asta, pentru că eram foarte supărat după înfrângere. Eu nu consider că am greșit spunând ce am spus vineri seară. Și îmi asum greșelile: de exemplu, am greșit când m-am opus ca el să plece la Steaua", a spus Bratu, la Digi Sport.
Etichete: bratu dinamo , bratu , dinamo bratu , bratu nistor , bratu conflict nistor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...