Brașov - ACS Timișoara 2-1. Prima victorie a sezonului, la debutul lui Țicleanu
23.08.2013, 16:31Antrenorul Aurică Țicleanu a adus prima victorie a lui FC Brașov în actuala stagiune de campionat, chiar la meciul de debut pe banca "stegarilor".
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pe o ploaie torențială, gazdele au început mai bine meciul de pe stadionul Tineretului, dar au presat fără să-și creeze mari ocazii la poarta lui Coca. Prima șansă adevărată de gol s-a înregistrat după ce timișorenii au echilibrat jocul și a apărut chiar la poarta lui Marinescu, dar Nanu nu a reușit să prindă și ținta, după ce a pătruns în careu pe stânga (25). Țicleanu l-a schimbat rapid pe Danquah din avanposturi, iar introducerea lui Cristea avea să fie una inspirată. Machado a amenințat cu o lovitură de cap (37), dar golul avea să vină peste două minute, după o fază frumoasă în care Păun a colaborat bine cu Sergio Rodrigues, care a finalizat cu un șut în forță, surprinzându-l pe goalkeeper-ul bănățenilor. Gazdele au intrat în avantaj la cabine, chiar dacă, până la fluierul de pauză, oaspeții au mai amenințat prin Scutaru, la o fază prelungită de atac a Timișoarei (44).
Egalarea a venit la 15 minute de la reluare. Șeroni a punctat cu o lovitură de cap, după o centrare venită dintr-o lovitură liberă de pe stânga, iar jocul nu le dădea speranțe brașovenilor. Cristea a tras slab din marginea careului (62), iar Coca a scos în corner un șut din lovitură liberă trimis de același Sergio Rodrigues (76), cu două minute înainte ca Bruno Madeira să ia al doilea cartonaș galben și să fie trimis la cabine. Szekely a ratat în minutul 81 o ocazie bună, preferând să întoarcă mingea, în loc să trimită direct spre poartă, din centrul careului, apoi timișorenii au preferat să nu mai forțeze, părând să fie mulțumiți cu un singur punct. În ultimul minut dintre cele patru dictate la finalul timpului regulamentar, oaspeții au fost neatenți la un corner bătut tot de ei, iar mingea a ajuns la Adrian Cristea. Atacantul a plecat excelent și l-a driblat pe portarul Coca, ieșit din care în întâmpinare, apoi a finalizat cu un șut care s-a scurs în poarta goală, semnând prima victorie a "stagarilor" în actualul sezon.
A fost primul meci al lui Aurică Țicleanu în Liga 1 după doi ani și trei luni. Ultima sa prezență pe banca unei echipe din primul eșalon românesc a fost în mai 2011, la Universitatea Craiova.
LIVE TEXT:
Min. 90+5: Fluier final al meciului. FC Brașov câștigă cu 2-1 în fața lui ACS Poli Timișoara
Min. 90+4: GOOOOL FC Brașov! Andrei Cristea marchează golul victoriei pe un contraatac rapid. Portarul Coca i-a ieșit în întâmpinare la 20 de metri, dar a fost depășit cu ușurință. Cristea și-a făcut mingea în lateral și a trimis pe jos, în poarta goală
Min. 90: De la margine se arată patru minute de prelungire
Min. 90: Ultima modificare și la oaspeți: iese Keita și intră Boldea
Min. 84: Cartonaș galben pentru Mugurel Buga
Min. 82: Schimbare la Timișoara: iese Gorobsov și intră Adrian Poparadu
Min. 82: Cartonaș galben pentru Florin Nanu, din cauza unei lovituri cu cotul
Min. 81: Szekely primește o centrare excelentă în mijlocul careului, dar preferă să încerce îi așeze mingea lui Keita, în loc să reia către poartă. Senegalezul nu a înțeles intenția colegului său din atac, iar faza s-a stins
Min. 79: Ocazie mare pentru gazde! Buga a centrat din lovitură liberă, dar Gorobsov a scos în corner mingae deviată de un atacant al brașovenilor
Min. 78: Eliminare la FC Brașov! Bruno Madeira a încasat al doilea cartonaș galben, pentru o intrare periculoasă, cu talpa, asupra lui Cristian Scutaru. Gazdele vor juca 12 minute plus prelungiri cu un om mai puțin
Min. 76: Ocazie pentru FC Brașov! Sergio Rodrigues a șutat direct pe poartă dintr-o lovitură liberă din preajma careului, dar portarul Coca a scos în corner cu vârfurile degetelor mingea care s-ar fi dus la colțul scurt
Min. 75: Ultima schimbare la Brașov: iese Georgian Păun și intră Tătar
Min 72: Modificare la Timișoara: iese Bărbuț (mijlocaș), intră Alexandru Popovici (atacant)
Min. 68: Portarul Coca l-a blocat excelent pe noul intrat Vagner
Min. 64: A doua schimbare la Brașov: iese Iulian Popa și intră Alexandru Vagner
Min. 62: Andrei Cristea primește în careu și șutează din întoarcere, cu dreptul, dar prea slab pentru a-i pun probleme lui Coca, portarul oaspeților prinzând cu siguranță balonul care se îndrepta către colțul lung
Min. 60: GOOOOL Timișoara! Șeroni egalează cu o lovitură de cap, fructificând o centrare venită dintr-o lovitură liberă de pe stânga
Min. 50: Început slab de repriză. Gazonul este din ce în ce mai îmbibat cu apă și fotbaliștii combină tot mai greu
Min 46: Începutul reprizei secunde
Min. 45: Pauză la Brașov. Gazdele conduc cu 1-0 în meciul cu ACS Poli Timișoara, grație golului marcat de Sergio Rodrigues, în minutul 39
Min. 44: Ocazie pentru Timișoara! O serie de cornere la poarta brașovenilor, care scapă bine după ce timișorenii au bâlbâit mai multe mingi în mijlocul careului. Scutaru a tras din unghi, dar Marinescu a scos din nou în corner
Min. 39: GOOOOL Brașov! Sergio Rodrigues deschide scorul pentru brașoveni. Georgian Păun l-a deschis excelent pe Serginho în flancul stâng, iar acesta a preluat în viteză, a pătruns în careu și a tras puternic din unghi. Portarul Coca a fost surprins, nereușind să respingă peste transversală, iar brașovenii conduc cu 1-0
Min. 38: Cartonaș galben și pentru Szabolcs Szekely
Min. 37: Ocazie mare pentru Brașov! Machado a reluat cu capul o centrare venită din corner, dar portarul Coca a scos excelent, deși a văzut târziu mingea
Min. 36: Davide Dias încasează și el un cartonaș galben, din cauza unui fault din spate
Min 33: Cartonaș galben pentru Iulian Popa, după o intrare pe piciorul unui adversar, în jumătatea de teren a oaspeților
Min. 31: Prima schimbare a partidei este efectuată de Aurel Țicleanu, antrenorul lui FC Brașov: Danquah este înlocuit de Andrei Cristea
Min. 25: Cartonaș galben pentru Bruno Madeira, după ce a ridicat piciorul prea sus și și-a lovit un adversar, în lupta pentru minge la mijlocul terenului
Min. 25: Ocazie pentru Timișoara! Nanu pătrunde pe partea stângă în careu și trage din unghi, la colțul scurt, dar mingea nu prinde spațiul porții. Aut de poartă pentru Brașov
Min. 21: Cele două echipe joacă așezat și plimbă mult mingea în zona mijlocului terenului. ACS a început să ducă jocul și în jumătatea de teren a brașovenilor, însă deocamdată nu reușește să amenințe clar poarta lui Marinescu
Min. 16: Timișorenii arată mai bine în ultimele minute. Au centrat de două ori în careul brașovean la precedentele două faze, dar Szekely - apărut la finalizare - a fost blocat excelent de apărătorii gazdelor
Min. 10: O nouă minge trimisă în careul oaspeților, de această dată de Georgian Păun, din flancul stâng. Șeroni a stat excelent și l-a devansat în săritură pe Danquah, care aștepta într-o poziție bună. Faza s-a încheiat cu șutul lui Bruno Madeira, mult alături de poartă
Min. 5: Brașovenii sunt mai periculoși în acest început de meci. Au adus de două ori mingea în careu și au fost periculoși la o minge trimisă de Buga în fața porții, dar balonul a traversat careul mic, fără a fi atins de Danquah, care nu l-a putut ajunge
Min. 3: Keita încasează primul cartonaș galben al meciului
* Plouă torențial la Brașov, dar terenul se prezintă în condiții bune
Min. 1: Fluier de start al meciului dintre FC Brașov și ACS Poli Timișoara, din etapa a șasea a Ligii 1
ECHIPELE DE START:
Brașov: Marinescu - Străuț, Oltean, R. Machado, Rodrigues - G. Păun, Dias, Bruno Madeira, I. Popa - Buga, Danquah;
Rezerve: Mutu, Potecu, Vagner, Enceanu, Tătar, Diogo Santos, A. Cristea;
Antrenor: Aurică Țicleanu;
Timișoara: Coca - Nohai, Scutaru, Șeroni, Nicola - Bărbuț, Gorobsov, Trandu, Fl. Nanu - S. Szekely, Keita;
Rezerve: Pap, Belu, Bocșan, Boldea, Poparadu, Al. Popovici;
Antrenor: Valentin Velcea.
FC Brașov nu a obținut nici o victorie în primele 5 etape din campionat și antrenorul Adrian Szabo a fost demis, în locul său fiind instalat Aurel Țicleanu, cel care sezonul precedent a promovat-o pe concitadina Corona în Liga 1.
Etapa trecută, brașovenii au pierdut, 0-1, la Galați, cu Oțelul. În partida din această seară, gazdele nu vor putea conta pe Alexandru Mateiu (suspendat) dar nici pe Buga, Tătar şi Fonseca (accidentați).
De partea cealaltă, ACS Poli este una din surprizele plăcute ale startului de campionat. Bănățenii ocupă ultima treaptă a podiumului după 5 etape, cu 10 puncte. În runda precedentă, echipa lui Velcea a suferit prima înfrângere în Liga 1, 0-1, pe propriul teren, cu FC Botoșani.
Etichete: liga 1 , liga 1 digisport , fc brasov liga 1 , timisoara liga 1 , acs poli timisoara liga 1 , basov timisoara , fc brasov acs poli timisoara , brasov liga 1 , aurel ticleanu debut fc brasov
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...