Bornescu: „Trebuie să fim bărbați si să recunoaștem, au câștigat, merită felicitări!”
19.05.2012, 12:52Jucătorii Universității Cluj și-au găsit cu greu cuvintele, după ce au pierdut printre degete o victorie mare, în derby-ul cu rivalii de la CFR. Omul care a marcat ambele goluri ale Șepcilor Rosii, Marian Cristescu n-a mai avut motive să sărbatorească reușitele.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
MARIAN CRISTESCU: „Am dat primele mele două goluri la echipă, totul era perfect și apoi a venit acea fază în care ne-am dus în cap, ne-am dus de tot și asta este. Suntem toți dezamăgiți, așteptam un rezultat foarte bun, speram să nu pierdem, să ținem campionatul până în ultima etapă, să se joace, suntem foarte triști”
MIRCEA BORNESCU: „Suntem supărați, am avut posibilitatea să câștigăm, ne-am dorit sa câștigăm pentru suporterii nostri, din păcate nu am reușit, este foarte greu, dar trebuie să fim bărbați si să recunoaștem, au câștigat, merită felicitări si asta e”
Reîntâlnirea dintre Cadu și Bornescu, protagoniștii scandalului care a adus la întreruperea derby-ului de pe 8 mai, nu s-a mai lăsat cu scântei. Cei doi și-au dat mâna înainte de meci, iar căpitanul CFR-ului a marcat din nou din penalty, însă portarul Șepcilor Roșii nu a mai reacționat.
MIRCEA BORNESCU: „Nu am fost certat cu Cadu, nu ne-am certat. Ce a fost pe teren, a fost pe teren, după meci am vorbit, îl felicit pentru această victorie, pentru că au câștigat campionatul, trebuie să fim barbați si să mergem mai departe”
Etichete: liga 1 , cfr cluj , u cluj , mircea bornescu , ricardo cadu , marian cristescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...