Borcea e gata să plătească o parte din salariul lui Mutu, dacă acesta revine la Dinamo
09.10.2013, 13:19Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, miercuri, că în cazul în care atacantul Adrian Mutu, acum în Franţa la Ajaccio, va decide să se întoarcă la formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare va contribui ca sponsor la salariul acestuia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"În viitorul apropiat voi fi alături de Dinamo. Acum însă am alte probleme de rezolvat. Dacă Mutu va veni la Dinamo, sigur voi contribui şi eu la salariul lui. Adi Mutu e un dinamovist. Cum am construit acea echipă în jurul lui Lupescu, aşa simt că putem construi în jurul lui Adi Mutu. El a spus că vrea foarte mult să vină la Dinamo, dar despre condiţii vorbeşte cu Ionuţ Negoiţă. Nu ştiu când ar putea reveni, depinde foarte mult de ceea ce vorbeşte cu Ionuţ Negoiţă.", a declarat Borcea, conform Mediafax.
Fostul acţionar dinamovist spune că există şanse ca administratorului delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, să i se prelungească contractul care expiră, joi, precizând că în locul actualului acţionar Ionuţ Negoiţă el i-ar oferi funcţia de consilier personal: "Eu zic că există şanse ca Dinu să continue la Dinamo. O părere pot să am, dacă aş fi Ionuţ eu l-aş ţine consilierul meu personal. Dacă nu era Cornel Dinu poate că Dinamo nici nu mai exista. Toată activitatea lui din fotbal se leagă de Dinamo. S-a născut odată cu Dinamo. Proiectul noului Dinamo mi se pare foarte solid, sigur va termina între primele patru echipe şi la anul se va bate la campionat. După părerea mea, Steaua va câştiga, din păcate pentru noi, şi acest campionat."
Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, marţi, că a discutat cu atacantul Adrian Mutu despre revenirea acestuia ca jucător la echipa "alb-roşie", dar a precizat că trebuie să găsească o modalitate de integrare a acestuia în proiectul pe care vrea să îl dezvolte.
"Este o discuţie reală pentru achiziţionarea lui Mutu, dar trebuie să vedem în ce măsură se poate concretiza. Acum discutăm de varianta să revină ca jucător. Au fost discuţii concrete. Se pune problema însă în ce măsură s-ar potrivi pe proiectul nostru din toate punctele de vedere. Un jucător de talia lui Mutu, jucând afară pe salarii foarte mari, niciun club din România nu ar plăti vreodată banii ăştia. Deşi la Dinamo sunt salarii bune.", a spus Negoiţă.
Etichete: liga 1 , dinamo , cristi borcea , borcea dinamo , adi mutu , mutu dinamo , mutu se intoarce la dinamo , borcea se intoarce la dinamo , fiotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...