Video Bogdan Lobonț, discurs misterios, după meciul FCSB - Rapid. ”Aici au fost probleme”. De ce nu a fost trecut antrenor
articol scris de Digi Sport20.04.2024, 23:38
FCSB și Rapid au terminat la egalitate, scor 2-2, în derby-ul rundei cu numărul 5 din play-off. Meciul a stabilit un nou record de asistență al sezonului: aproximativ 45.000 de spectatori pe Arena Națională.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Darius Olaru a marcat primul gol al partidei în minutul 10, dar oaspeții au revenit spectaculos și Krasniqi (min 12) și Rrahmani (min 16) i-au adus pe giuleșteni în avantaj. Ultima reușită a fost semnată de Alexandru Băluță, în minutul 57.
Bogdan Lobonț a fost mulțumit de jucătorii Rapidului în meciul cu FCSB. De ce nu a fost trecut antrenor principal la foaia oficială
Bogdan Lobonț a debutat pe banca Rapidului, în funcția de antrenor interimar, după plecarea lui Cristiao Bergodi. Doar că în actele oficiale nu a fost trecut el, ci Roberto Berruero, preparatorul fizic adus de Adrian Mutu. Italianul a mai lucrat la Sportul Studențesc, Academia Hagi, FC Vaslui, FC Viitorul, Al-Wahda FC, România U21 și FCU Craiova 1948.
„Din câte am înțeles sunt chestiuni birocratice și se vor regla în câteva zile. Este important că am putut să dau indicații. Bogdan Lobonț nu a schimbat nimic, au schimbat jucătorii, dacă s-a schimbat ceva. Eu cred că jucătorii pot mai mult”, a declarat Bogdan Lobonț la flash-interviurile de la finalul partidei.
Antrenorul Rapidului nu a vrut să analizeze arbitrajul, după declarațiile lui Cristi Săpunaru, dar a spus că este supărat că s-au accidentat Iacob și Hromada.
”Normal că suntem nemulțumiți! Puteam să facem mai mult și este mult de muncă la apartenența la tot ceea ce înseamnă Rapid. Trebuie să muncim mai mult în această direcție. Puteam să câștigăm, puteam să pierdem... Au fost șase goluri, două anulate de VAR. Este important că am pus probleme, dar ne pare rău că i-am pierdut pe Iacob și Hromada, care s-au accidentat.
Tu ai văzut? Te întreb... Ai văzut? De unde eram nu aveam cum să văd, că nu sunt 3D. Nu am văzut nimic și nu comentez deciziile arbitrilor. Învățăm din aceste experiențe”, a mai afirmat Lobonț.
- Citește și: Cristi Săpunaru a răbufnit după FCSB - Rapid: ”Penibil, penibil, penibil”
În urma acestui rezultat, FCSB a rămas tot pe primul loc în SuperLigă, cu 45 de puncte, la 13 puncte de Farul și la 14 de Universitatea Craiova, dar trupa din Bănie are un meci mai puțin disputat. De cealaltă parte, Rapid se află pe locul 5, cu 29 de puncte.
Etichete: bogdan lobont , bogdan lobont rapid , bogdan lobonț fcsb - rapid , bogdan lobonț antrenor rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...