Bogatinov, debut la Steaua! A fost titular într-un meci în care Reghe a testat atacul
01.02.2014, 18:22Adus ca rezervă a lui Ciprian Tătărușanu până la vară, macedoneanul Martin Bogatinov (27 de ani) a fost titularizat de Laurențiu Reghecampf în amicalul cu Lokomotiv Plovdiv (VIDEO).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Astfel, goal-keeper-ul nou-achiziționat va bifa primele sale minute în tricoul roș-albastru, după ce a jucat sporadic în sezonul trecut în Ucraina, la Karpaty Lvov.
"Noi nu l-am adus pe Bogatinov în momentul de faţă să fie numărul unu. Noi avem un portar numărul unu şi acela este Tătăruşanu. Am adus un portar, pentru că am avut acea problemă cu Cojocaru şi trebuia sa ne luam mai multe măsuri, pentru că nu puteam rămâne în doi portari", a declarat Laurențiu Reghecampf.
Antrenorul Stelei va testa echipa de bază în fața bulgarilor, iar Gabi Matei a fost titularizat pe banda dreaptă a defensivei. Închizătorii Stelei vor fi Prepeliță și Cristi Tănase, acesta din urmă fiind distribuit pe o poziție nouă. Locul său în linia ofensivă a fost luat de Chipciu.
Cu excepția lui Bogatinov și poate a lui Gabi Matei, tehnicianul utilizează o echipă de start foarte apropiată de cea de bază, chiar dacă și Latovlevici lipsește, fiind înlocuit cu Pîrvulescu. Cei trei mijlocași ofensivi din spatele lui Piovaccari sunt Popa, Stanciu și Chipciu.
Primul "11" al Stelei: Bogatinov - G. Matei, Szukala, Gardoș, Pîrvulescu - Prepeliță, Tănase - Ad. Popa, N. Stanciu, Chipciu - Piovaccari.
Etichete: martin bogatinov , bogatinov steaua , bogatinov , steaua bogatinov
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...