Bittman readuce în discuţie problema lipsei imnului Stelei: "N-or fi vrut să plătească drepturi de autor"
18.03.2016, 11:11Dan Bittman a fost invitatul special în această dimineaţă al emisiunii Digi Sport Matinal şi nu a evitat să se refere la toată nebunia din jurul Arenei Naţionale, rămasă închisă de peste 150 de zile, după tragedia din clubul Colectiv, care a lăsat în urmă 64 de victime.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Nu-mi plac, în general exagerările şi asta cu Arena Naţională chiar este o exagerare. Dom'ne, hai să punem o regulă: în spaţiu închis nu ai voie cu artificii şi gata! Nici calde, nici reci. Chiar vorbeam cu colegii de la Holograf şi ne gândeam de câte ori puteam să luăm foc în trecut dacă ţinem cont că maşina de fum funcţiona cu parafina şi ştiţi cât de inflamabilă e. Cu toate perdelele si decorurile de pe scenă... ", a afirmat Bittman, cunoscut ca un suporter moderat al Stelei.
Întrebat de ce crede că un club atât de important ca Steaua nu are un imn recunoscut de suporteri, solistul trupei Holograf s-a arătat şi el mirat. "Parcă era unul apreciat de suporteri. Ăla, tap, tap, tap, tararap, tap, tap... Scooter - Maria. Probabil că nu s-a dorit să plătească drepturi de autor ca să rămână imnul echipei. Nu ştiu de ce nu e un imn. Nouă, de exemplu, nu ni s-a propus nimic. Dacă ni se propunea, normal că am fi încercat. Nu ştiu ce ar fi ieşit, dar încercam", a declarat Bittman.
Tot legat de imnuri, Dan Bittman şi-a amintit că la un moment dat a cântat imnul Rapidului cu trupa Holograf. "Şi chiar pe stadionul Giuleşti. A fost o interpretare în stilul Holograf şi suporterii echipei au fost foarte încântaţi şi ne-au aplaudat la scenă deschisă. E adevărat că Gaz pe Foc, despre care se ştia că e formată din stelişti, nu a avut parte de un tratament la fel, ci unul cu dă-i, dă-i, dă-i şi ia, ia, ia".
Cunoscut drept un stelist înfocat, Bittman a spus că în ultima vreme a fost foarte interesat de ACS Berceni şi că abia aşteaptă ca arena din Voluntari să poată organiza meciuri. "Stau în Voluntari, cu Pancu şi cu Moldovan pe stradă, e normal să susţinem echipa locală", a spus, râzând, una dintre cele mai importante voci ale muzicii româneşti.
Etichete: steaua , imn steaua , digi sport matinal , dan bittman , bittman imn steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...