Bergodi va folosi alt sistem de joc la Rapid: "Echipa nu prea înscrie, să vedem dacă putem schimba ceva"
15.04.2015, 15:40Rapid a schimbat antrenorul, după ce patronul Valerii Moraru s-a înțeles cu Cristi Pustai în privința rezilierii contractului. În locul lui Pustai a fost adus italianul Cristiano Bergodi, care a mai antrenat în Giulești în sezonul 2007/2008, având rezultate promițătoare.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În prima sa conferință de presă din al doilea mandat la Rapid, Bergodi și-a prezentat staff-ul tehnic și și-a exprimat afecțiunea față de clubul alb-vișiniu, care se află la 6 puncte de un loc care asigura salvarea de la retrogradare la finalul sezonului. Printre altele, Bergodi a vorbit și despre schimbarea sistemului de joc la Rapid.
Pe tot parcursul sezonului, Rapid a fost așezată într-un sistem 4-2-3-1, care uneori s-a transformat în 4-4-2. Chiar dacă nu are prea multe variante în avanposturi, Bergodi se gândește să schimbe tactica, pentru că echipa sa are mare nevoie de goluri.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
"Echipa nu prea înscrie, lucrăm la un sistem de joc, vedem dacă putem schimba ceva, pentru a face o treabă bună, chiar dacă e doar o lună și jumătate. Au jucat 4-2-3-1 și în acest moment nu am informații despre echipă, să vedem la antrenamente ce se va întâmpla. Mi-am dat seama de anumite caracteristici ale jucătorilor, văzându-i la televizor. Echipa trebuie să joace cu mingea pe jos, pe teren, nu cu baloane înalte", a declarat Bergodi.
Din staff-ul lui Bergodi vor face parte Luigi Ciarlantini (antrenor secund), Ionel Colonel (preparator fizic), Marian Ioniță (antrenor cu portarii) și Raffaelle Longo (colaborator) și Virgiliu Hudici (medic).
Italianul a vorbit pe scurt și despre viitorul adversar al giuleștenilor, Concordia Chiajna: "Concordia Chiajna este o echipă bună, de jumătatea clasamentului, am văzut-o când era acolo Marius Șumudică. Marius a fost un idol pentru galeria Rapidului. Nu l-am cunoscut față-n față, dar mi-a plăcut ca persoană atunci când l-am văzut", a mai spus Bergodi.
Debutul său se va înregistra luni seară, de la ora 20:30, într-un meci pe teren propriu cu Concordia Chiajna, transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, cu fazele VIDEO în timp real pe www.digisport.ro și la adresa de mobil m.digisport.ro.
Etichete: rapid , bergodi rapid , rapid bergodi , cristiano bergodi rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...