Bergodi: "Pentru moment, nu am ajuns la un acord cu Rapid." Italianul ar putea prelua echipa în iarnă
07.11.2014, 09:24Cristiano Bergodi a declarat că nu a ajuns la un acord cu acţionarul majoritar al Rapidului, Valerii Moraru, dar a precizat că negocierile vor continua zilele următoare la telefon sau în pauza competiţională din iarnă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tehnicianul a explicat că nu au fost diferenţe mari între pretenţiile sale financiare şi oferta conducerii clubului giuleştean, însă sunt "multe alte lucruri de pus la punct".
"Pentru moment suntem în negocieri. Încă nu s-a terminat nimic, dar trebuie să mai vorbim zilele viitoare. Merge greu pentru că sunt multe de pus la punct. Nu e mare distanţă între ce am cerut eu şi ce mi s-a propus, dar sunt lucruri de pus la punct. Atmosfera a fost plăcută, m-am revăzut şi cu Dinu Gheorghe după mult timp, l-am cunoscut şi pe domnul Moraru... Eu cred că se poate face ceva, dar pentru moment nu am ajuns la un acord. Nu ştiu când se vor finaliza negocierile, eu vineri după-amiază mă întorc acasă (n.r. - în Italia). Vom vedea zilele următoare, se poate întâmpla şi prin telefon orice. Ne putem reîntâlni în iarnă, pentru că acum e un moment dificil şi pentru echipă, e timpul scurt până se termină turul şi nu va fi uşor pentru niciun antrenor care vine. Acum e Marian Rada care face treabă, vom vedea", a spus Bergodi a finalul negocierilor cu Moraru.
Prima condiţie pusă de Bergodi
Antrenorul italian a menţionat că prima condiţie pusă acţionarului majoritar al Rapidului a fost ca jucătorii din lot să aibă salariile plătite la zi. "Trebuie să gândim bine pentru că e un moment dificil pentru această echipă, pentru acest club, Rapid, care este un brand, cum sunt Dinamo şi Steaua. E foarte greu când jucătorii nu sunt plătiţi. Eu nu ştiu acum dacă jucătorii sunt plătiţi, dar e normal că am vrut garanţie ca ei să fie plătiţi. Jucătorii trebuie să se gândească numai la antrenamente, la fotbal, nu la altceva. Şi atunci aceasta este prima condiţie şi foarte, foarte importantă. Dar eu cred că ei vor să plătească jucătorii şi să pună la punct situaţia clubului", a precizat el.
Bergodi susţine că nu îi este teamă să preia echipa chiar dacă acum aceasta se luptă pentru evitarea retrogradării. "Nu mi-e teamă să preiau Rapidul din punct de sportiv. Niciodată nu mi-a fost frică de ceva profesional. Şi la Rapid în 2007 am stat foarte bine, practic ultimul trofeu al clubului l-am câştigat eu, Supercupa României. De aceea suporterii m-au iubit chiar dacă am stat trei-patru luni. În campionatul românesc revin cu plăcere. M-am simţit bine aici şi e normal să mă gândesc să mă întorc în România", a afirmat italianul.
"În iarnă se pot lua jucători"
În pauza competiţională din iarnă se pot aduce jucători valoroşi pentru a forma o echipă care să evite retrogradarea, este de părere tehnicianul. "Nu e uşor să spunem dacă Rapid se va salva de la retrogradare. Eu am văzut meciul cu CSMS Iaşi şi cred că echipa este într-un moment dificil. Dar campionatul românesc este format din două mini-campionate (n.r. - tur şi retur). Iar acum vine pauza (n.r. - pauza competiţională din iarnă), mai sunt patru etape şi se termină turul. Iar în iarnă se pot lua jucători, se poate pregăti o echipă bună şi asta trebuie făcut pentru a se salva de la retrogradare", a explicat el.
Cristiano Bergodi, care a mai condus Rapidul între 1 iulie şi 19 octombrie 2007, a negociat, joi, la Bucureşti, preluarea funcţiei de antrenor principal cu acţionarul Valerii Moraru. La discuţiile care au avut loc la hotelul Ramada Nord a fost prezent şi Dinu Gheorghe, care a părăsit postul de preşedinte al clubului Astra Giurgiu la începutul acestei săptămâni.
După 13 etape, Rapid ocupă locul 17, penultimul, în clasamentul Ligii 1, cu două victorii, trei egaluri şi opt înfrângeri.
Etichete: rapid , antrenor rapid , cristiano bergodi , bergodi rapid , negocieri bergodi rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...