Becali tot vrea să dea o lovitură Craiovei! Pe ce jucător a pus ochii
14.01.2018, 09:33Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB, nu a renunțat la ideea de a aduce la echipă un jucător de top în iarna aceasta, în afara presupuselor reveniri a lui Cristi Tănase (30 de ani) și a lui Raul Rusescu (29 de ani). Omului de afaceri nu-i iese din cap varianta de a-l legitima pe Alexandru Băluță, starul Craiovei, chiar dacă oltenii se țin sus și tare că nu mai dau jucători echipelor din București. Becali a spus că nu oferă mai mult de 2,5 milioane de euro în schimbul mijlocașului, asta în condițiile în care jucătorul are o clauză de reziloiere în valoare de trei milioane de euro. Chiar și dacă va achita până la urmă acești bani, Becali trebuie să-l convingă și pe Băluță să semneze cu FCSB, pentru că acesta din urmă a spus că din Oltenia va pleca numai în străinătate.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pus în fața unei astfel de situații, Becali nu se lasă, în războiul psihologic cu șefii grupării din Bănie, și pare dispus să le dea olteniulor o altă lovitură, dacă nu-i iese planul cu Băluță. Conducerea Craiovei vrea să-l ”repatrieze” pe Valerică Găman (28 de ani), după ce fundașul central a rămas liber de contract în urma problemelor de la Karabukspor. Becali a aflat de acest plan al ”juveților” și vrea ”să-l fure” pe internaționalul român din ”mâna” oltenilor.
Latifundiarul este convins că-l poate convinge pe Găman să semneze cu FCSB din două motive:
- În primul rând, îi poate oferi un salariu foarte bun la nivelul Ligii 1, peste ce i-ar putea oferi Mihai Rotaru, finanțatorul celor de la Craiova
- În al doilea rând, îi poate promite o expunere foarte mare mai ales dacă roș-albaștrii vor câștiga campionatul și astfel posibilitatea de a pleca la vară, sau la toamnă, din nou în străinătate pe un salariu foarte bun.
Rămâne de văzut acum dacă Găman va accepta să revină în Liga 1, mai ales că, susțin surse Digi Sport, fotbalistul ar avea o ofertă și din Turcia. Dincolo de opțiunile lui Valerică Găman, rămâne lupta dintre Becali și Rotaru, una din care Gigi vrea să iasă învingător.
Valerică Găman a ajuns la Karabukspor în vară, liber de contract, însă nu a reuşit să se impună la noua sa echipă.
93 de meciuri are Găman pentru Universitatea Craiova, în perioada 2006-2010
28 de ani are Găman
1,2 milioane de euro e cota lui Găman
0 euro a plătit Karabukspor pentru Găman
10 meciuri a bifat Găman pentru Karabukspor în acest sezon
Etichete: steaua , becali steaua , gaman steaua , gaman oferte , fcsb , baluta steaua , baluta craiova , baluta fcsb , baluta oferte , gaman craiova , becali lovitura craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...