Exclusiv Becali și-a fixat o nouă țintă de la Viitorul! ”O să-l iau când o să vrea Gică să-l dea”
17.11.2017, 18:37A plătit 9 milioane de euro pe 4 jucători luați de la Gică Hagi în ultimul an și jumătate, dar nu se oprește aici. Gigi Becali are o nouă țină de la Viitorul. Finanțatorul FCSB vrea să-l achiziționeze pe Alexandru Cicăldău. Florin Tănase, Romario Benzar, Dragoș Nedelcu și Florinel Coman sunt jucătorii care au făcut pasul de la Viitorul spre FCSB în ultima perioadă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Becali așteaptă momentul în care Hagi se va decide să-l vândă pe mijlocașul de 20 de ani pentru a face o ofertă pentru acesta.
”Îl vreau și pe Cicâldău. O să-l iau atunci când o să vrea Gică să-l dea”, a spus Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Cicăldău a impresionat în acest sezon, fiind jucător de bază la Viitorul. Acesta poate evolua ca mijlocaș devensiv, mijlocaș central, mijlocaș de atac sau în banda stângă. Alexandru Cicăldău a făcut pasul către echipa mare a celor de la Viitorul, de la Academia Hagi, în ianuarie 2016. Tânărul jucător a debutat în acest an și în naționala U 21, sub comanda lui Daniel Isăilă.
19 meciuri și 3 pase de gol are Cicăldău pentru Viitorul în acest sezon, în toate competițiile.
350.000 de euro este cota de piață a lui Cicăldău, conform transfermarkt.com.
Pe lângă Cicăldău, Becali a anunțat în urmă cu ceva timp că și l-ar mai dori de la Viitorul și pe fundașul central Cristian Băluță, în vârstă de 18 ani. Dică a anunțat și el că jucătorii care vor ajunge la FCSB în această iarnă sunt tineri de perspectivă, astfel că cei doi se încadrează în planurile tehnicianului.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , hagi , gica hagi , gigi becali , becali , viitorul , fcsb , cicaldau viitorul , cicaldau , cicâldău steaua , alexandru cicaldau , transfer cicaldau , becali cicaldau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...