Becali îşi freacă mâinile după ce a aflat planul celor de la Şahtior şi aşteaptă să dea o nouă lovitură
27.10.2017, 09:25Roș-albaștrii s-au calificat la pas în optimile de finală ale Cupei României, după 6-1 cu Sănătatea Cluj, într-un meci în care Dennis Man a avut o evoluție perfectă. Mijlocașul în vârstă de 19 ani, care a izbutit o ”dublă”, dar și două pase de gol, a devenit om de bază în trupa lui Nicolae Dică. Acum, nu se știe și pentru cât timp, deoarece Man nu duce lipsă de oferte.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Primul club care și-a arătat disponibilitatea de a-l transfera pe jucător este Șahtior Donețk, fosta echipă a lui Mircea Lucescu.
”În portofoliul lui Șahtior Donețk sunt mai mulți jucători, inclusiv și din România. În perioada următoare, vectorul lui Șahtior Donețk va suferi schimbări. De la cel strict brazilian se va reorienta spre a aduce jucători tineri și talentați din Europa. Eu reprezint intersul lui Sahtior pe mai multe piețe fotbalistice, iar in portofoliul clubului este și Dennis Man.
Însă este prea devreme pentru a spune că vom veni peste o lună și jumătate la tratative. Un jucător de vârsta lui Dennis Man nu este caracterizat de stabilitate în joc. Îl vom urmări în meciuri în care va avea o prestație foarte bună și în altele în care poate nu ne va convinge. S-ar putea ca această perioadă în care îl vom urmări pe Dennis Man să dureze până la finalul sezonului. El este in portofoliul lui Șahtior, dar nu putem vorbi despre un transfer iminent”, a spus agentul Arcadie Zaporojanu, pentru ziare.com.
”Brazilienii s-ar panica de situația din Ucraina. Așa preferă să ia tineri talentați din România!”
Zaporojanu a mai explicat și de unde a provenit schimbarea de strategie a lui Rinat Ahmetov.
”Strategia s-a schimbat din cauza a ceea ce se întâmplă acum în Ucraina. Acum s-au mai liniștit spiritele, dar situația în sine nu predispune să aduci fotbaliști tocmai din Brazilia, care vin cu familii numeroase după ei. Ei, când ajung în realitățile ucrainene, unde în estul țării se duc lupte, s-ar putea speria.
Televiziunile transmit luptele, iar brazilienii care ar veni s-ar panica. Cei de acum nu au o problemă, s-au obișnuit, dar pentru cei noi ar fi dificil. Așa că este mai ușor să-i aduci pe cei mai talentați din Polonia, România, Cehia sau Slovacia, din considerentul că sunt mai aproape de casă și mentalitatea este putin altfel”, mai spus Zaporojanu.
”Dacă îmi dă cineva 10 milioane de euro pe Man, eu nu-l dau în iarnă. Poate să plece pentru 50 de milioane de euro”, spunea Becali, în urmă cu ceva timp.
De notat că acum aproximativ două săptămâni presa din Bulgaria a susținut la unison că Ludogorets pregătește o primă ofertă pentru atacantul de 19 ani: cu 5 milioane de euro vor să îl convingă oficialii campioanei pe Becali să renunțe la unul dintre cei mai promițători jucători români.
Dacă în iunie, Man valora 250.000 de euro, conform transfermarkt.com, în acest moment cota sa a ajuns la 600.000 de euro. Acesta face parte din ”tripleta de aur” a lui Becali, alături de Tănase și Coman.
Etichete: dennis man steaua , man steaua oferte , man oferte , man shatior
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...