Becali îl amenință cu amendă, dar nu i-a plătit salariul! Câți bani are Planic de primit de la FCSB
21.06.2020, 10:42Bogdan Planic s-a săturat de amânări și a decis să nu se mai prezinte la antrenamentele FCSB pentru că nu și-a primit banii pe două luni, așa cum Digi Sport v-a anunțat de acum câteva zile.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Planic nu și-a luat salariul pe lunile martie și aprilie, ceea ce înseamnă 30.000 de euro, ținând cont de faptul că salariul jucătorului este de 15.000 de euro pe lună. În curând se vor mai adăuga încă 15.000 de euro restanța, salariul pe luna mai.
Becali îl amenință pe Planic
Deși nu i-a plătit salariul, Gigi Becali îl amenință pe jucător cu amenda și a anunțat că-i va tăia 25% din salariu, dacă nu se va prezenta la echipă.
”Dacă nu vine, primește 25% din salariu amendă, așa e regulamentul. Dacă reziliază unilateral, scrie în contract, plătește 10.000.000 de euro. Ce e aici, nu face fiecare ce vrea!
Ne luăm după contract. Că nici eu nu fac ce vreau. Poate aș vrea și eu să renunț la unul sau la altul, dar nu o fac”, a declarat Gigi Becali, conform sport.ro.
Impresarul lui Planic, Zvonko Milojkovic: ”Vedem pe 1 iulie cine are dreptate”
Conform impresarlui lui Planic, Zvonko Milojkovic, contractul jucătorului expiră la 30 iunie. De cealaltă parte, Gigi Becali susține că Planic mai are contract încă un an cu FCSB.
”Așteptăm 1 iulie și o să vedem ce se întâmplă, cine are dreptate”, a reacționat Zvonko pentru Digi Sport, întrebat fiind de contractul lui Bogdan Planic. Impresarul jucătorului susține că acesta va rămâne liber în această vară.
- 28 de ani are Bogdan Planic.
- 1.8 milioane de euro este cota de piață a lui Planic, conform transfermarkt.com.
Etichete: gigi becali , zvonko milojkovic , bogdan planic , planic fcsb , scandal planic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat, sâmbătă, că a revocat ordinul dat trupelor sale de a nu...