Becali face degeaba scandal. Cum arată statistica de la FCSB-Mioveni cât timp s-a jucat 11 contra 11
articol scris de Digi Sport19.10.2021, 13:13
Gigi Becali susţine că este gata să piardă orice meci şi, implicit, orice trofeu, dar echipa lui să aibă posesia. Declaraţia a fost dată după meciul cu CS Mioveni, scor 3-0, şi întărită astăzi, la trei zile de la meci.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
A fost evident că Becali este nemulţumit inclusiv de partida cu Mioveniul, în care echipa lui nu ar fi avut mingea. Dar a plecat de la o premisă falsă. Statistica arată că FCSB a dominat copios partida, inclusiv în prima repriză, în care s-a jucat 11 la 11, deci până la eliminarea lui Buziuc.
FCSB a dominat clar partida cu Mioveni, inclusiv cât s-a jucat 11 contra 11
Conform datelor furnizate de o firmă specializată, FCSB a avut o posesie de 65 la sută în prima repriză. Buziuc a primit al doilea cartonaş galben şi pe cel roşu la finalul primei părţi, în minutul 45+1. În repriza secundă, când s-a jucat 11 contra 10, diferenţa a crescut cu două procente, 67 la sută la 33 la sută.
Conform aceleiaşi analize, echipa lui Edi Iordănescu a ţinut mingea aproape dublu faţă de adversare sa, cu o medie de 18 secunde faţă de 10 secunde, cât a reuşit trupa lui Alexandru Pelici.
Becali spune că el nu l-a atacat pe Edi Iordănescu şi nu e niciun scandal la FCSB
Becali se declară nemulţumit acum, după ce echipa lui a reuşit să câştige ultimele şase partide la rând. Chiar dacă Iordănescu are de recuperat un decalaj mare faţă de CFR Cluj şi Universitatea Craiova, patronul susţine că nu-l interesează să ia titlul dacă echipa nu joacă spectaculos.
FCSB a câştigat în ultimii şase ani două trofee, de când influenţa lui Becali la echipă a crescut foarte mult, o Cupă a Ligii şi o Cupă a Românei.
"Am spus așa: nu sunt mulțumit de joc, dacă nu aș fi spus, aș fi fost mincinos. Nu am jucat cum îmi place mie. Pe mine măî interesează posesia. Le-am spus tuturor antrenorilor și lui Edi. Mingea la mine, asta e dorința mea. Nu vreau să câștig campionatul. Eu sunt patron și vreau să fie mingea la mine.
Ordinul meu este: mingea la mine! Dacă nu câștigi meciul, dar ai mingea, este bine. Mie-mi place ce e frumos în viață. Sunt nemulțumit de joc, dar nu am probleme, pentru că vor veni Tănase, Coman și Tavi Popescu, care vor face ca mingea să fie la mine. Dacă nu-l ai pe Tănase în teren, ai o problemă.
Când e el în teren, nu mi-e frică de nimeni. Între mine și Edi nu e nicio tensiune, dar dacă mingea nu va fi la mine, oricare ar fi antrenorul meu, eu voi fi nemulțumit", a declarat Gigi Becali, marţi, la ProX.
Video rezumat FCSB-Mioveni 3-0
Etichete: edi iordanescu , gigi becali , posesie fcsb , video fcsb mioveni , statistica fcsb mioveni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...