Becali e dispus să-l vândă pe Rusescu la Dinamo Moscova: "Să vină cu 5 milioane şi să-l ia!"
24.12.2012, 18:51Raul Rusescu (24 de ani) este golgheterul Stelei în acest sezon. Vârful a înscris nu mai puţin de 17 goluri în cele 19 etape disputate în Liga 1. Acestora li se adaugă şi cele 4 reuşite din Europa League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sezonul excelent pe care l-a avut Raul Rusescu a atras cu sine şi atenţia cluburilor din străinătate. Golgheterul Stelei a fost luat în vizor de mai multe echipe, care şi-au trimis emisarii în special la meciurile pe care roş-albaştrii le-au disputat în Europa.
Una dintre grupările care s-au arătat interesate de serviciile atacantului este Dinamo Moscova. Dan Petrescu îl vrea neapărat pe golgheterul Stelei, iar presa din Rusia a scris că oferta pe care o va primi Gigi Becali se cifrează la circa 5 milioane de euro. Coincidenţă sau nu, este exact suma pe care finanţatorul trupei din Ghencea o pretinde în schimbul lui Rusescu.
"Treaba lui dacă-l doreşte. Şi eu îl doresc pe Messi. Trebuie să dai banii, nu? Să dea 5 milioane şi să-l ia pe Rusescu", a declarat Gigi Becali, referindu-se la interesul manifestat de Dan Petrescu pentru golgheterul Stelei.
Rusescu, unul dintre preferaţii patronului
Interesant este că Raul Rusescu a devenit, îl ultimul timp, unul dintre preferații patronului, care îl apreciază pentru faptul că dădea goluri pe bandă rulantă, deși era nemulțumit de fosta sa remunerație, de 8.000 de euro pe lună.
"I-am mărit contractul lui Rusescu. Uite, caracter: avea o grijă, că lua mai puțini bani și dădea goluri pe bandă rulantă. I-am dat din urmă, pe trei luni, încă 6.000.
Dacă intrăm în Liga Campionilor, îi fac socoteala, să ia din urmă încă 10 luni sau cât iese. Apreciez bunul lui simț, că nu a zis nimic, niciodată.", a declarat Gigi Becali.
Raul Rusescu a sosit la Steaua de la Unirea Urziceni în vara lui 2011. Atunci, cota de piaţă a atacantului era de 1 milion de euro. Conform site-ului de specialitate transfermarkt.de, valoarea lui Rusescu a crescut de mai bine de 4 ori în doar un an şi jumătate. Atacantul este acum cotat la 4,3 milioane de euro.
Evoluţiile sclipitoare din ultima vreme l-au adus pe Rusescu şi în atenţia selecţionerului Victor Piţurcă. Atacantul Stelei a debutat la echipa naţională pe 11 septembrie, în meciul cu Andorra (4-0).
17 goluri în 19 meciuri are Rusescu în Liga 1, fiind golgheterul competiţiei
24 de ani are Rusescu
1 meci are Rusescu la naţională
Etichete: rusescu steaua , rusescu dinamo , rusescu la dinamo moscova , rusescu dorit la dinamo moscova , becali il vinde pe rusescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...