Becali, aproape de un transfer de mare perspectivă! A ajuns la un acord de principiu pentru puştiul minune al Ligii 1
21.04.2017, 22:35Ovidiu Moruţan este tot mai aproape de FCSB. O nouă rundă de negocieri a avut loc între Becali şi oficialii lui Botoşani şi, în acest moment, s-a ajuns la un acord de principiu.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Aflat şi pe lista lui PSV, tânărul de 18 ani este cu un pas în curtea vicecampioanei. Cel mai probabil în vară, după ce se va termina actualul sezon, cele două părţi vor bate palma şi vor trece la întocmirea actelor.
După ce s-a "fript" cu Man, fotbalist extrem de talentat dar "necopt", Becali nu va mai comite aceeaşi greşeală: Moruţan va fi lăsat la gruparea moldavă încă un sezon, sub formă de împrumut, pentru ca abia din stagiunea 2018-2019 să ajungă la FCSB.
"La fiecare trei zile îl caută cineva. Cea mai concretă ofertă a fost de la Steaua și de la PSV. Concretă, pentru că domnul Becali a spus câți bani ne dă pe el. Plus că domnul Becali a fost foarte înțelegător, pentru că a zis că ne dă banii la vară și-l mai lasă pe Moruțan un an la Botoșani.
La prima vedere și domnul Becali l-a cotat la mai mult pe Moruțan, față de cei 400.000 de euro pe care i-a dat pentru Man”, spunea Iftime, ieri, la Digi Sport.
Mijlocașul care va împlini 18 ani în această lună și-a început cariera la Universitatea Cluj, iar la începutul sezonului a fost transferat de FC Botoșani. A devenit titular indiscutabil şi s-a remarcat prin tehnica sa extraordinară şi prin viziunea din joc.
200.000 de euro este cota de piață a lui Moruțan, conform transfermarkt.de.
Etichete: becali , becali transfer , becali morutan , transfer becali morutan , becali transfer morutan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...