Becali a făcut o nouă declaraţie care îi va înfuria pe suporteri. "Marca nu mă interesează, numele Steaua, da!"
05.06.2019, 13:05La conferinţa de presă susţinută astăzi pentru prezentarea lui Bogdan Andone ca antrenor principal al echipei FCSB, Gigi Becali a anunţat că nu a abandonat lupta pentru recâştigarea numelui Steaua. În schimb, nu-şi mai doreşte sigla, lucru care cu siguranţă nu le va pica bine suporterilor, care ţin foarte mult la ea.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Becali susţine că armata a pierdut deja până la 30.000 de euro în procese şi că va pierde şi taxa de timbru de 100.000 de euro. Patronul de la FCSB speră ca ministrul apărării din Guvernul României să ia decizia de a opri orice proces şi să-i returneze drepturile de care a beneficiat până în 2015.
Citeşte şi: Prima decizie a lui Bogdan Andone, după ce a devenit ”principal” la FCSB
"O să vină un ministru de armată şi o să-l ia pe Talpan. 'Ia vino aici. Vrei să distrugi un brand al României? De ce nu laşi echipa în pace, să aducă 15-20 de de milioane de euro din Europa? Ia retrage toate procesele şi vino domnule Becali şi ia totul înapoi"', a declarat Gigi Becali.
Gigi Becali se va lupta doar pentru numele Steaua
În ciuda înfrângerilor suferite în procesele intentate de Florin Talpan, juristul de la CSA Steaua şi principalul inamic al echipei lui Becali, acesta din urmă este convins că va avea câştig de cauză în cele din urmă.
"Vor pierde şi taxa de timbru 100.000 de euro, au pierdut deja vreo 20, 30.000 de euro. Marca nu mă interesează, numele Steaua, da! Noi avem acum cea mai frumoasă sigla din lume. De ce nu vrei să-l laşi pe Becali să joace, să ajugă bani în România? Dacă o să câştige PNL alegerile, ăia sigur o să-mi dea.
M-am bucurat de Dragnea că a intrat la puşcărie. De ce? Pentru că distrugea ţara şi a distrus-o. Nu-mi pare bine că el ca om e la puşcărie, dar mă bucur că e acolo", a mai spus Becali.
Etichete: gigi becali , bogdan andone , sigla steaua , proces steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...