Becali: "70% suntem campioni. Am mare încredere în Craiova". Ce a spus de arbitrajul lui Kovacs
29.04.2018, 23:21VIDEO FCSB - CFR 1-1. Roş-albaştrii au dat lovitura în prelungirile partidei, după un gol marcat de Bogdan Planic, din pasa lui Denis Alibec. Astfel, echipa lui Nicolae Dică rămâne favorită la câştigarea campionatului. "70% suntem campioni", a anunţat Gigi Becali după meci.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Am avut emoţii mari până au marcat ei golul, după ce au marcat am zis asta e. E fotbal, ce să mai. Apoi am avut gânduri, am zis că poate nu mă lasă Maica Domnului, m-am rugat la sfinţi. Măcar un egal să fie şi m-a ascultat şi mi-a dat.
Astăzi nu mai credeam. Am zis poate nu merit. Am egalat cu un gol cât un campionat. Încă nu e terminat, avem golaveraj +5 peste ei, nu au cum să dea cu Viitorul şi Astra 5 goluri. Jocul echipei, sunt mulţumit în prima repriză. A doua repriză ei au avut un plus.
În prima repriză noi trebuia să marcăm, a fost un Budescu care n-a fost în formă, nici Gnohere, a fost meci de mare luptă. Noi am avut un plus în prima repriză, în a doua repriză nu am jucat mai nimic. Ei au fost mai motivaţi, a fost prea multă încrâncenare, emoţie, teamă", a spus Becali, după meci.
Cu trei etape rămase de disputat, FCSB e pe primul loc, cu 43 de puncte, iar CFR e pe poziţia secundă (41 de puncte). Craiova, cea care va arbitra lupta la titlu, completează podiumul (35 de puncte).
"Nu mai contează acum Alibec, sau cine a pasat. Noi suntem pe primul loc, avem două puncte, ne permitem să facem un egal. 2-2 nu era bine, 0-0; 1-1 era bine. Dacă zicea cineva înainte, semnam cu ochii închişi pentru 1-1. 70% e decis titlul. Ei mai au 30% şanse. Eu am încredere în Craiova şi Astra, ăia cu 24.000 o să o rezolve. Am încredre în Craiova.
Mai contează Budescu sau Vasilescu? Contează că am egalat şi azi după meciul ăsta suntem pe primul loc cu 2 puncte avans. Suntem cu o mână pe trofeu.
Arbitrajul mi s-a parut extraordinar, nu ai ce să reproşezi. Ei cereau 11m, nu se cere. Dacă eşti arbitru deştept nu dai. Şi nu a dat. Bine a făcut. Arbitru mare Kovacs. E mare arbitru, am zis şi înainte", a mai spus Becali.
Cu cine mai are de jucat fiecare dintre cele două pretendente la titlu în finalul sezonului:
CSM Poli Iaşi-FCSB
CS U Craiova-FCSB
FCSB-Astra
CFR Cluj-CS U Craiova
Astra-CFR Cluj
CFR Cluj-Viitorul
Etichete: gigi becali , becali , fcsb , becali fcsb , becali cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...