Exclusiv Bătaie generală înainte de FCSB - U Cluj! Focuri de armă, gaze lacrimogene și arestări
articol scris de Digi Sport17.07.2022, 19:58
Partida FCSB - U Cluj, din prima rundă a Superligii, va putea fi urmărită de la ora 21:30, în direct pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Bătaie generală înainte de FCSB - U Cluj! Focuri de armă, gaze lacrimogene și cel puțin trei arestări
Cu aproximativ două ore înainte de fluierul de start ar fi avut loc o bătaie generală între suporterii celor două echipe pe bulevardul Basarabiei din Capitală, în apropierea Arenei Naționale.
UPDATE 21:35: Jandarmeria București a emis un comunicat în legătură cu incidentele de mai sus.
"În legătură cu meciul de fotbal dintre echipele FCSB ȘI „U” Cluj, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:
Până la acest moment, nu au fost înregistrate incidente sau altercații între membrii celor două galerii.
De asemenea, dezmințim categoric informațiile apărute în spațiul public în legătură cu folosirea armamentului din dotare sau a substanțelor iritant-lacrimogene de către efectivele de jandarmi.
Menționăm că, la finalul jocului sportiv, Jandarmeria Capitalei va oferi precizări cu privire la faptele de natură contravențională sau infracțională constatate în acest context", a fost mesajul Jandarmeriei București.
Din informațiile Digi Sport, conflictul a degenerat și autoritățile ar fi fost nevoite să folosească gaze lacrimogene pentru a-i putea dispersa pe suporterii recalcitranți. În plus, forțele de ordine ar fi tras și focuri de armă în plan vertical.
În cele din urmă, cel puțin trei persoane au fost arestate.
La partida din această seară, suporterii celor de la U Cluj sunt susținuți și de cei ai lui Dinamo. Cele două galerii sunt înfrățite, iar fanii "câinilor" și-au anunțat prezența la partida care va avea loc pe Arena Națională.
"Pentru că suntem frați. Astăzi, la ora 17:00, toată lumea în zona Sandrino - Casa Diham Pantelimon, ca de obicei! Mergem alături de frații de la "U" Cluj la meciul cu FCSB, pe Arena Națională. Mobilizarea!", a fost anunțul celor din PCH, pe Facebook.
Pentru U Cluj, partida de pe Arena Națională reprezintă prima dispută în Liga 1 după o pauză de șapte ani. La finalul sezonului 2014/2015, formația ardeleană a retrogradat în Liga 2 și, de atunci, a trecut printr-un faliment și o ”renaștere”.
Ce le-a ordonat Gigi Becali jucătorilor înaintea meciului cu U Cluj
Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, le-a transmis fotbaliștilor FCSB-ului să rezolve partida cu U Cluj încă din prima repriză.
"Păi eu ce să simt? Eu vreau să văd, nu să simt! Mă aștept la 2-0, 3-0 la pauză, ca să odihnim jucătorii pentru Conference League. La asta mă aștept eu de la echipă să facă", a spus Gigi Becali la Liga Digisport.
Etichete: fcsb u cluj , bataie fcsb u cluj , suporteri fcsb u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...