Video Barthe a făcut pe arbitrul de box. S-a apucat să-l numere pe Niţă câte secunde ţine mingea în braţe
10.04.2017, 14:32VIDEO CS U Craiova - FCSB 0-1. Florin Niță a făcut meciuri excelente pentru FCSB în ultima perioadă, aşa cum şi la Drobeta-Turnu Severin a închis poarta ”roș-albaștrilor”, care s-au impus la limită, prin golul marcat de Gnohere.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Una dintre cele mai bune intervenţii s-a petrecut în minutul 86, când Gustavo a bătut o lovitură liberă, iar Băluță a reluat spectaculos cu capul, însă portarul advers a reţinut cu siguranță.
În speranţa că îl va determina pe Florin Niţă să degajeze mai repede balonul sau cel puţin să-i atragă atenţia arbitrului Marius Avram că ţine prea mult mingea în braţe, Barthe ar fi putut primi el cartonaş galben pentru modul în care s-a comportat. A început să numere, exact ca un arbitru de box, secundele în care balonul era reţinut de portarul bucureştenilor. Cu degetele de la o mână ridicate, apoi şi cu cele de la mâna cealaltă. Pentru aşa ceva, "centralul" îi putea acorda cartonaş pentru atitudine nesportivă şi ar fi fost al doilea, deci implicit "roşu".
VEZI AICI PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Florin Niță are 3 meciuri fără gol primit în play-off-ul Ligii 1: 0-1 cu CS U Craiova, 3-0 cu Astra și 2-0 în fața celor de la CFR Cluj.
Vezi mai jos video cu momentul în care Barthe a trecut la box. :)
Etichete: nita portar , craiova fcsb , nita fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...