Bărboianu, Thicot și Lazăr, soluțiile lui Stoican. Cum va arăta Dinamo în 2014
10.02.2014, 09:51Flavius Stoican pare că s-a lămurit asupra formulei pe care o va folosi în partidele oficiale din acest an.
Dinamo a revenit duminică noapte în țară din al doilea cantonament al iernii, cel de la Marbella, Spania. ”Câinii” au disputat opt partide de verificare iar bilanțul este unul pozitiv: patru victorii, un egal și trei înfrângeri.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Flavius Stoican, tehnicianul roș-albilor, a pus presiune pe rezultate, dar s-a și folosit din plin de meciuri pentru a vedea ce echipă va alinia la primul meci din 2014, cel cu Viitorul, de pe teren propriu.
Cu 14 goluri marcate și opt primite, Dinamo pare o echipă mai închegată decât cea din finalul anului trecut. Stoican are deja în minte formula de echipă pe care va miza în partea a doua a sezonului, conform celor de la prosport.ro.
Dacă în poartă lucrurile sunt clare, Bălgrădean fiind titular de drept, în schimb, Bărboianu pare a-și fi câștigat un post de titular ca fundaș dreapta, deși a fost folosit și pe stânga, dar acolo randamentul său n-a fost unul strălucit. Thicot (FOTO) n-are probleme să evolueze și în defensivă și face o pereche bună, alături de Grigore, asta și pentru că Durimel, accidentat în aceste cantonamente, a ratat pregătirea și-i este greu să mai prindă echipa.
În linia mediană și-a făcut loc Lazăr, care pare a fi trecut peste oscilațiile de formă din anul trecut. Stoican este mulțumit de faptul că Valentin poate destabiliza orice defensivă adversă prin driblinguri în regim de viteză. Antrenorul va miza și pe Rotariu. Chiar dacă puștiul, în vârstă de 18 ani, n-a avut evoluții dintre cele mai bune în primele amicale, el a impresionat contra celor de la Lokomotiv Plovdiv, când a reuşit un hat-trick (DETALII AICI).
În fine, în atac Stoican va miza pe Țucudean. Atacantul, împrumutat de la Standard Liege, s-a remarcat în amicale, nu numai prin cele două goluri marcate, dar și prin atitudinea pe care a arătat-o în teren, fiind acum favorit la titularizare în detrimentul nou-venitului Bilinski.
Dinamo, varianta 2014:
Bălgrădean - Bărboianu, Thicot, Dr. Grigore, C. Grecu - Boubacar, Elton - V. Lazăr, C. Matei, D. Rotariu - Țucudean
Antrenor: Flavius Stoican
Cum a arătat Dinamo la ultimul meci din 2013:
Bălgrădean - L. Rus, Luchin, Dr. Grigore, St. Filip - Boubacar, Thicot - C. Munteanu, D. Rotariu, Curtean - Țucudean
Amicalele disputate de Dinamo în direct la Digi Sport, în cel de-al doilea cantonament al iernii, la Marbella:
Dinamo – Cernomorets Odessa 1-1 VIDEO
Dinamo – Korona Kielce 2-1 VIDEO
Dinamo – Dinamo Kiev 1-3 VIDEO
Dinamo – Guangzhou 2-0 VIDEO
Dinamo – IFK Goteborg 2-0 VIDEO
Dinamo - Lokomotiv Plovdiv 6-1 VIDEO
Etichete: dinamo , tucudean , echipa dinamo , dinamo stoican
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Din 2022, Asiia Nesoeva, o jurnalistă din Tatarstan, colecționează ultimele mesaje pe care soldații...