Barajul, contestat. "Sper să nu se supere nimeni pe la FIFA și pe la UEFA de ce facem noi pe aici"
12.07.2013, 21:07Comitetul Executiv al FRF a decis ca Rapid și Concorida să joace sâmbătă un meci de baraj pentru Liga 1, însă partida e din ce în ce mai contestată. După ce Concordia a reclamat la TAS ilegalitatea deciziei FRF, iar CSMS Iași a anunțat că ar putea face același lucru, apar și voci neutre care contestă partida.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dinu Gheorghe, președintele Astrei, crede că hotărârea Comitetului Executiv ar putea să producă probleme fotbalului românesc.
"Dacă ascultăm Rapidul, au dreptate, au terminat pe locul 8, criteriul sportiv. Dacă ascultăm Chiajna, au dreptate, licențierea, Rapid n-a primit licență pentru sezonul următor. Chiajna a fost o echipă retrogradată, o echipă care și-a pierdut dreptul prin competiție să mai joace anul următor în Liga 1. Dreptatea e în ambele părți, depinde din ce parte vrei să o asculți. Federația a găsit o soluție de compromis și am văzut că și cam în afara regulamentului, cum a spus chiar președintele Federației. Să sperăm că nu se supără nimeni pe la FIFA, pe la UEFA, de ce facem noi aici.", a declarat Dinu Gheorghe în direct la Special, pe Digi Sport 1.
Președintele Astrei a vorbit și despre obiceiul echipelor românești de a merge cu reclamații la TAS: "Ar trebui să încheiem pe la 15 aprilie campionatul, pentru ca până la 15 iulie să avem timp vreo 3 luni să merge la TAS toată lumea, să stabilească acolo clasamentul, să stabilească cine pleacă, cine vine. Să-i cooptăm în Comitetul Executiv și pe cei de la TAS. Să aibă un birou în România. Ar avea procese lunar fără nicio discuție, 3-4 cazuri ar avea de judecat."
Rapid - Concordia se joacă sâmbătă, de la ora 21:00, pe stadionul Dinamo.
Etichete: liga 1 , fotbal , rapid liga 1 , rapid concordia , rapid baraj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...