Baptiste Aloe considera România o destinație ”atipică”, dar a ajuns să joace la Dinamo! Cum și-a depus C.V.-ul pe internet
articol scris de Digi Sport01.02.2022, 15:42
Fundașul francez Baptiste Aloe (27 de ani) s-a înțeles cu Dinamo, dar a fost o vreme în care nici nu voia să audă de fotbalul românesc.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Conform Fanatik, administratorul special al celor din ”Ștefan cel Mare”, Iuliu Mureșan, a afirmat că fotbalistul a acceptat propunerea salarială și va semna contractul miercuri.
Baptiste Aloe s-a ferit de România, dar tot în România a ajuns!
În toamna lui 2020, fotbalistul rămăsese liber de contract după experiența din Belgia, de la Beerschot. Echipa a promovat, dar Aloe nu a avut inclusă în contract o clauză prin care înțelegerea să-i fie prelungită automat la finalul sezonului, în cazul bucuros al promovării.
Așa s-a trezit Baptiste Aloe liber de contract. La acel moment, era extrem de încrezător că-și va găsi echipă, însă a rămas mai bine de șase luni liber de contract. În tot acest timp, a primit mai multe oferte din India și România, dar le-a considerat ”atipice”, așa că le-a refuzat.
În schimb, și-a postat C.V.-ul pe platforma online LinkedIn, cea mai mare rețea profesională de locuri de muncă.
"Ştiu că mă aflu într-o perioadă complicată a carierei mele. Sunt conştient, de asemenea, de calităţile şi determinarea mea, cu atât mai mult în aceste vremuri dificile. Îmi doresc să mă autodepăşesc şi să mă îmbunătăţesc de la zi la zi", era mesajul fotbalistului în anunţul postat pe LikedIn.
La o lună distanță, a ajuns în Portugalia, la Arouca, unde a lustruit banca de rezerve. A rămas fără contract pe 31 august 2021, fără să-și găsească una alt angajament până la Dinamo.
Cine este Baptise Aloe?
Baptiste Aloe a fost considerat, la un moment dat, unul dintre cei mai promițători fundași centrali ai Franței. A bifat meciuri pentru naționalele U19 și U21 ale ”Cocoșului galic”, iar 20 de ani strângea 14 meciuri pentru Olimpique Marseille în Ligue 1, reușind să și marcheze un gol: în victoria cu Toulouse, scor 6-1.
Au urmat trei sezoane cu împrumuturi la Valenciennes, în Ligue 2, iar cariera sa a luat-o pe o pantă ascendentă. A acceptat să semneze definitiv cu Valenciennes în 2017, unde avea să rămână până în 2020, când semna cu belgileii de la Beerschot.
La doar 10 luni distanță, pleca în Portugalia, la Arouca, unde nici acolo nu avea să stea foarte mult. La finalul sezonului trecut rămânea fără contract și nu a reușit să-și mai găsească vreun angajament.
Are 11 meciuri oficiale jucate în ultimii doi ani și jumătate.
Etichete: franta , marseille , beerschot , baptiste aloe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...