Exclusiv ”Bani incredibili de mulți! E salariu de Champions League!”. Conducerea lui Dinamo, acuzată direct!
articol scris de Digi Sport14.11.2020, 08:25
La Dinamo, situația este una extrem de complicată din cauza faptului că bugetul promis de către noii investitori nu există în acest moment.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Pablo Cortacero i-a tot ”dus cu zăhărelul” atât pe jucători, cât și pe angajați, dar aceștia par a fi ajuns la capătul răbdării. Fotbaliștii au acceptat să semneze, ademeniți de salarii foarte mari, dar acum rămâne de văzut și dacă aceste promisiuni vor fi onorate.
Florin Prunea, siderat de salariile de la Dinamo: ”Anton nu venea pe bani mai puțini!”
Florin Prunea, fost președinte la Dinamo, al cărui contract a expirat în vară și nu a mai fost prelungit, la fel ca și în cazul lui Ionel Dănciulescu, este siderat de salariile care sunt la nivelul lotului, în raport cu situația reală financiară a clubului.
”Paul Anton nu venea pe bani mai puțini, cred că a avut și alte oferte. Niciun jucător care pleacă nu se mai întoarce în România. Paul Anton s-a întors în România pentru bani. E clar!
Una este să iei 20.000, una e să iei 35.000... nu știu dacă băiatul ia banii ăștia, dar sunt bani incredibil de mulți. E salariu de Champions League!”, a spus Prunea, la Liga Digi Sport.
Gabi Balint i-a ironizat pe spaniolii de la Dinamo
În ziua în care Pablo Cortacero, acționarul majoritar al clubului, a promis, încă o dată, că banii vor veni la începutul săptămânii viitoare, Gabi Balint l-a acuzat pe spaniol că minte, ironizând șirul parcă nesfârșit de promisiuni care nu s-au concretizat.
”Nu credeam că poate minți cineva cu atâta nesimțire, ăștia spanioli depășesc orice imaginație, credeam că ăștia ai noștri sunt așa.
Cu ce au trimis banii? Cu trăsura? Important e să nu jefuiască cineva trăsura. Eu, din afară, nu pot să mai cred nimic. Dacă aș fi fost acolo antrenor sau jucător făceam ceva, mă urcam pe garduri, nu știu”, a declarat Gabi Balint, la Fotbal Club.
- 5 înfrângeri consecutive are Dinamo
- 500.000 de euro este bugetul salarial lunar aproximativ al clubului din ”Ștefan cel Mare”
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...