Bănel Nicoliță, emoționat după ce a aflat că FCSB va juca în Ghencea: "Îmi iau fetele la meci și o să le spun asta!"
articol scris de Digi Sport02.08.2023, 12:54
FCSB a primit acceptul din partea celor de la CSA Steaua de a disputa pe arena din Ghencea derby-ul cu CFR Cluj, din etapa a patra a SuperLigii.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Bănel Nicoliță, emoționat după ce a aflat că FCSB va juca în Ghencea
Bănel Nicoliță (38 ani) a avut o reacție emoționantă. Fostul jucător al roș-albaștrilor a transmis că va merge la derby alături de fetițele sale, cărora le va povesti despre golul victoriei cu Galatasaray.
În sezonul 2008/09, după 2-2 în deplasare, acesta a înscris în Ghencea împotriva grupării "Cim-Bom-Bom", scor 1-0, și a calificat echipa în grupele Ligii Campionilor.
”Mă bucur că în final s-a făcut dreptate, meritam să jucăm în Ghencea. Vă dați seama ce bucurie imensă va fi pentru suporterii steliști adevărați care vor fi la meciul cu CFR. Suntem nerăbdători să ajungem acolo și să susținem echipa așa cum am făcut mereu.
Eu, ca jucător, cât am jucat pentru Steaua (n.r. FCSB), mi-am dat viața și sunt sigur că suporterii fac asta până în momentul de față. Abia așteptăm să jucăm cu 30.000 de oameni în spate. Acolo e casa noastră și e clar că merităm să jucăm acolo. E făcut din bani publici.
Merg la meci, îmi iau fetele și o să le spun că pe acest teren tatăl lor i-a dat gol lui Galatasaray și a calificat echipa în Champions League. Acolo am trăit cele mai frumoase bucurii, acolo e acasă, acolo am jucat. Mi-am dorit și mereu am sperat că într-o zi vom reveni la noi acasă”, a spus Bănel Nicoliță, potrivit fanatik.ro.
- FCSB - CFR Cluj se joacă duminică, de la 21:30, și poate fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, dar și pe www.digisport.ro sau în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații RCS & RDS.
Câte bilete s-au vândut în prima oră la FCSB - CFR Cluj
Roș-albaștrii dispută din nou un meci pe stadionul din Ghencea după o pauză de peste opt ani. Suporterii vicecampioanei sunt în culmea fericirii și vor să umple arena la derby-ul cu rivala din Gruia.
Astfel, în prima oră după ce biletele au fost puse în vânzare, fanii au cumpărat peste 6.100 de tichete. Anunțul a fost făcut de MM Stoica (58 de ani), managerul general al roș-albaștrilor.
"S-au achiziționat online peste 6.123 bilete. În prima oră", a anunțat MM Stoica pe Facebook.
Cifra prezentată de oficialul FCSB-ului nu este întâmplătoare. La derby-ul cu Dinamo, scor 2-1, disputat pe "Arcul de Triumf", în tribune au fost exact 6.123 de spectatori.
Etichete: banel nicolita , fcsb in ghencea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Victoria Kjær Theilvig din Danemarca a fost încoronată Miss Univers 2024, devenind prima daneză...