Băluță, după ce a adus victoria oltenilor la Iași: ”Ar fi trebuit să mai înscriu”
14.10.2017, 21:37VIDEO Iași - Craiova 1-2. Oltenii au început perfect returul sezonului regulat și, după victoria cu moldovenii, i-au egalat pe cei de la FCSB la numărul de puncte, echipa aflată pe locul secund.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După joc, căpitanul Alexandru Băluță, marcatorul golului victoriei, a spus că și-ar fi dorit să mai înscrie cel puțin o dată, având în vedere șansele pe care le-a avut pe final.
”E meritul întregii echipe că am înscris și sunt foarte fericit că plecăm cu toate cele trei puncte. Au făcut pressing foarte avansat. Ar fi trebuit să mai înscriu un gol, dar mă bucur că l-am înscris pe cel al victoriei”, a declarat, la flash interview, Băluță, cel care a explicat și de ce Craiova se află pe podium după 14 etape.
”Ne pregătim foarte bine la antrenamente, lucrăm la antrenamente, avem trasee de joc și reușitele nu sunt întâmplătoare. Trebuie să rămânem pe același drum. Vom reveni acasă, pe stadionul cel nou. Trebuie să fim modești, ca până acum și să terminăm cât mai sus în clasament”, a mai spus Băluță.
Și marcatorul primului gol al oltenilor, Gustavo, a evidențiat modul în care el și colegii săi se pregătesc.
"Este o victorie foarte importantă. Iași a demonstrat că e o echipă bună. Lucrăm în fiecare zi cu mister Mangia foarte tare pe faza ofensivă. Acum se vede pe teren și eu chiar am avut ocazii, am și înscris. Mă bucur, sunt foarte fericit. Se vede munca mea, a întregii echipe și a lui Mister. Dacă am marcat, e meritul tuturor", a spus și Gustavo, la finalul meciului, la microfonul Digi Sport.
Gustavo și Băluță sunt cei mai buni marcatori ai oltenilor, ambii având câte șase goluri înscrise.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: craiova , iasi , alexandru baluta , gustavo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...