”Băi, prostule!”. Darius Olaru a dezvăluit de ce l-a insultat pe arbitrului meciului Universitatea Craiova – FCSB
articol scris de Digi Sport10.05.2024, 15:48
Darius Olaru (26 de ani) a recunoscut că a greșit când i-a aruncat ”vorbe grele” arbitrului care a condus partida Universitatea Craiova – FCSB.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Căpitanul echipei campioane a dezvăluit de ce i-a strigat ”Băi, prostule!” ”centralului” Rareș Vidican.
Darius Olaru susține că l-a insultat pe arbitrul Rareș Vidican pentru că nu a primit o lovitură de la colț și nu penalty, așa cum s-a crezut inițial
Gestul lui Darius Olaru, de la meciul Universitatea Craiova – FCSB 2-0, din etapa cu numărul șapte din play-off a stârnit stupoare în studiourile de televiziune. Faza s-a petrecut în minutul 73, după atacul din careu al lui Lyes Houri, iar pe buzele căpitanului roș-albaștrilor s-a citit când a spus clar: ”Băi, prostule”.
„Am greșit când i-am spus ‘prostule’. Cumva Rareș Vidican era cu spatele.
Eu încercam să-i explic, pentru că a fost acea fază de penalty. Eu am vrut să întorc mingea cu stângul într-o parte, jucătorul advers, Houri, a dat în minge și a sărit în direcția cealaltă”, a declarat Darius Olaru, conform Fanatik.ro.
Mijlocașul echipei FCSB susține că în acel moment nu a cerut lovitură de la 11 metri. Marea lui problemă a fost că arbitrul nu a acordat lovitură de la colțul terenului. Faza a fost analizată în camera VAR și s-a dictat penalty.
Tot Darius Olaru a executat și a ratat, iar gazdele s-au impus cu 2-0. A fost o înfrângere care nu a constat în economia titlului, în condițiile în care FCSB își adjudecase primul loc încă de la duelul cu Farul.
”Sincer, eu n-am cerut penalty la acea fază! Eu am cerut corner. Nu avea cum să meargă mingea din piciorul meu în partea cealaltă. Eu voiam să mă întorc invers. Pe mine asta m-a deranjat.
N-am cerut penalty! Am simțit că nu prea a fost penalty și apoi a venit și ratarea mea. M-am gândit în momentul în care am bătut că nu a fost penalty. Am gândit negativ și asta s-a întâmplat”, a mai declarat Olaru.
Jucătorul a mai spus și după meciul cu CFR Cluj are în plan să-și prezinte scuzele, în legătură cu acest incident.
VIDEO cu rezumatul meciului Universitatea Craiova - FCSB 2-0
Etichete: darius olaru , darius olaru fcsb , darius olaru insulta arbitrul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...