Avertisment pentru Moruțan și Qaka! ”Trebuie să demonstreze la Steaua că au valoare!”
19.06.2018, 15:48Lotul FCSB s-a reunit în formulă completă marți, 19 iunie, după ce au ajuns la Brașov și jucătorii care au mai beneficiat de vacanță după acțiunile de la națională. Astfel, sub comanda lui Nicolae Dică (38 de ani) a ajuns și Kamer Qaka (23 de ani), cea mai recentă achiziție a roș-albaștrilor. În schimb, Olimpiu Moruțan (18 ani) se află la echipă de la începutul perioadei de pregătire. Cei doi jucători au fost bine primiți de către noii colegi, dar au și primit un sfat din partea unuia dintre titulari.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”Și Moruțan și Qaka sunt jucători care au demonstrat în Liga 1, dar trebuie să arate și aici la Steaua că au valoare. Important este că au ajuns într-un grup foarte bun, așa că le urez multă baftă”, a spus Junior Morais (31 de ani), în cadrul unei conferințe de presă, ținută azi la Brașov. Fundașul stânga este bucuros că lotului s-a alăturat și Constantin Budescu (29 de ani).
”Eu cred că Budi nu va pleca de la Steaua, cred că rămâne. Azi vine și începe cantonamentul cu noi și cred că cel mai bine pentru el este ca să rămână. Mai ales că trebuie să câştigăm titlul, e clar. Anul trecut, n-a ieşit cum am dorit noi, anul viitor trebuie să ne concentrăm mai bine ca să luăm titlul.”, a mai spus Morais.
Vicecampioana României și-a stabilit cartierul general la Hotelul Lux Divina, unde va sta până pe 28 iunie. Pentru stagiul montan, Dică a ales un lot în care a inclus și juniori. La sosirea la Braşov, jucătorii roş-albaştri au avut parte de o primire frumoasă. Câțiva fani i-au așteptat în parcare, dornici de selfie-uri și autografe. Dică, Junior Morais și Marko Momcilovic au fost cei mai solicitați în acest sens.
Lotul FCSB prezent la Brașov: Bălgrădean, Andrei Vlad, Răzvan Ducan (portari) - Pintilii, Moruțan, Robert Ion (U19), Ovidiu Popescu, Florinel Coman, Florin Tănase, Cană (U19), Băciuț (U19), Cristi Dumitru (U19), Găman, Daniel Toma (U19), Momcilovic, Planic, Morais, Bălgrădean, Ianis Stoica, Lucian Filip, Bălașa, Man, Daniel Benzar, Romario Benzar, Budescu, Nedelcu, Qaka și Gnohere.
Al doilea stagiu de pregătire se va desfăşura în perioada 1-14 iulie, în Apeldoorn, Olanda,antrenamentele formaţiei FCSB fiind programate la baza WWNA, din localitatea Wenum-Wiesel aflată în apropiere.
În Olanda, FCSB va disputa patru partide amicale. Cu Ajax Amsterdam, pe 7 iulie, de la 20:00 (ora României), în localitatea Hattem și cu PAOK, echipa lui Răzvan Lucescu, pe 9 iulie. A treia partidă de pregătire va fi în compania lui FC Bruges, campioanei Belgiei. Astfel, vicecampionii s-ar putea întâlni cu Dorin Rotariu, jucător care va reveni la Bruges, după împrumutul la Mouscron. Al patrulea amical urmează să fie anunţat ulterior.
Cantonamente FCSB:
15-28 iunie, Braşov
1-14 iulie, Apeldoorn
FCSB va juca 4 amicale în stagiul de pregătire pe care îl va efectua luna viitoare, în Olanda. Astfel, roș-albaștrii și-au perfectat încă o partidă de verificare, în compania celor de la Al Gharafa.
FCSB se va pregăti la baza WWNA, din Wenum-Wiesel, și va juca împotriva unor echipe după cum urmează:
– 4 IULIE – FCSB – CLUB BRUGGE KV – 19:00 – GARDEREN
– 7 IULIE – FCSB – AFC AJAX – 20:00 – HATTEM
– 9 IULIE – FCSB – PAOK FC – 20:00 – WWNA
– 13 IULIE – FCSB – AL GHARAFA SC – 19:00 – WWNA
Etichete: steaua , morais , fcsb , morutan , qaka , morutan qaka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...