Exclusiv Avertisment pentru Mihai Teja! ”Am mai spus-o. Dacă nu va face asta, atunci nu va avea nici șanse la titlu și nici liniște”
30.01.2019, 10:48Mihai Teja (40 de ani) a spus, invitat fiind în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”, ediția de luni, 28 ianuarie 2019, că are încredere în cuvântul pe care l-a primit din partea patronului Gigi Becali, de a nu se băga peste munca lui până la finalul sezonului. Dincolo de foarte mulți oameni de fotbal care nu cred într-o astfel de promisiune, iată că și Helmuth Duckadam, președintele de imagine al roș-albaștrilor, susține aceeași teorie.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fostul mare portar al FCSB a explicat ce trebuie să facă urgent Teja pentru ”a-și câștiga” liniștea pe banca roș-albaștrilor. ”La cum îl cunosc eu pe patron, el n-a avut treabă cu niciun antrenor câtă vreme au fost rezultate. Dar, ca să aibă rezultate, Mihai trebuie să să schimbe în primul rând jocul echipei.
Eu am mai spus asta. În momentul în care echipa va reuși să câștige pe baza jocului ei și nu datorită valorii individuale a unor dintre jucători, cum s-a întâmplat în foarte multe cazuri până acum, atunci vom avea șanse și la titlu iar el va avea șanse să stea liniștit. Altfel, e clar că nu va avea liniște!”, a spus Duckadam, prezent în studioul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1.
Mihai Teja nici nu vrea să se gândească la momentul în care se va băga Gigi Becali peste el
Mihai Teja a spus că nu se gândește la momentul când Gigi Becali ar putea decide să intervină în problemele tactice ale echipei. Tehnicianul este mulțumit de starea actuală a lotului și are încredere că va reuși în ceea ce și-a propus.
"Nu ştiu ce se va întâmpla dacă mi se va impune o schimbare. S-a întâmplat până acum cu alţi antrenori, dar eu nu mă gândesc la asta. Eu merg pe încredere şi mă raportez la ce mi-a promis iniţial, că 6 luni voi avea libertate. Eu am venit pentru performanţă la Steaua, nu am venit pentru bani. Am venit să fac această echipă să joace bine, nu mă gândesc la altceva.
E greu să vorbesc despre ce s-ar întâmpla, în condiţiile în care până acum nu s-a întâmplat nimic. Sunt reacţii de moment, nu ştiu cum voi reacţiona dacă voi primi vreun telefon", a mai spus Mihai Teja.
Etichete: gigi becali , mihai teja , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...