”Asta face diferența între echipe”. Detalii despre ”vraciul” la care a apelat FCSB pentru a-l vindeca pe Șut
articol scris de Digi Sport08.10.2024, 22:32
FCSB s-a ales cu mai multe probleme de lot înaintea pauzei de două săptămâni cauztă de meciurile echipelor naționale.
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
FCSB l-a trimis pe Șut la Marijana Kovacevic
În afara lui Mihai Lixandru (23 de ani), care a suferit o accidentare horror în meciul cu PAOK, câștigat de FCSB cu 1-0, roș-albaștrii mai au probleme medicale și cu Florin Tănase (29 de ani), dar și cu Adrian Șut (25 de ani).
Ultimii doi s-au ales cu leziuni musculare în timpul partidei de campionat, care a urmat celei de la Salonic, 3-2 cu Gloria Buzău.
Lixandru va fi supus miercuri unei intervenții medicale la Roma (Italia), după care se va afla când va reveni, în principiu, pe teren, dar este clar că la el perioada va fi una de durată.
În schimb, la Tănase și Șut perioadele sunt mai scurte, iar pentru asta cei de la FCSB au apelat la celebrul ”vraci”, Marijana Kovacevic, de la Belgrad.
Până la urmă, doar Șut va intra pe mâinile Marijanei, pentru că la Tănase tratamentul nu ar fi dat randament.
Gabi Enache, despre Marijana Kovacevic: ”Are o substanță anume, pe care o prepară”
Despre metodele teraputei din Serbia a vorbit și Gabi Enache, unul dintre foștii fotbaliști de la FCSB, care a trecut pe la clinica din Serbia.
”Asta face diferența între ce echipe performează în clasament, felul în care se recuperează jucătorii și felul în care gestionează recuperarea după efort.
Am fost prima dată la ea acum 10 ani, iar a doua oară acum un an și jumătate. Are o substanță anume, pe care o prepară. Doar ea știe rețeta. Tatăl ei, de exemplu, a murit, a fost împușcat în Serbia din cauza rețetei.
Eu altfel am auzit povestea. Am jucat un an la Partizan Belgrad. Substanța este sus și are o tablă care interferează, tabla este jos.
Tatăl ei a fost cel mai mare chimist din Serbia. Bunicul avea origini indiene. Au făcut substanța respectivă și tatăl ei a fost împușcat. Au vrut să o fure, l-au șantajat foarte mult.
Cei de la Chelsea, de exemplu, au vrut s-o cumpere pe Marijana, să-o dea nu știu câte zeci de milioane de euro să lucreze pentru ei.
Raul s-a dus la ea când a jucat o finală de Champions League. A zburat la ea, a făcut tratamentul și a doua zi a jucat finala. Dar s-a rupt, bineînțeles, că era prea de tot să joci 90 de minute cu ruptură «reparată» într-o zi”, a spus Enache, potrivit prosport.ro.
Etichete: mm stoica , adrian Șut , marijana kovacevic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
ANAF a descoperit că „acțiunea de campanie Echilibru și Verticalitate, de pe pe TikTok, a fost...