Au luat lecții de la Barcelona. Astra a asistat la meciul catalanilor cu Levante
20.01.2014, 18:02Elevii lui Daniel Isăilă n-au avut șansă pentru că Barcelona n-a prins una dintre zilele ei bune contra celor de la Levante, partida încheindu-se la egalitate, scor 1-1 (VIDEO).
Aflați la Valencia în cantonament, fotbaliștii de la Astra au profitat de ocazie și au mers să urmărească pe viu un meci al celor de la Levante, mai ales că aceștia au dat piept cu FC Barcelona. Mai mult, Budescu, Alibec, Dani Coman și compania au profitat de ocazie și s-au și fotografiat pe ”Estadi Ciutat”.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cu gândul doar la campionat. Astra și-a prelungit cantonamentul de la Valencia
Actualul lider al Ligii 1 trebuie să revină în țară marți, 21 ianuarie, după primul cantonament în Spania, după care elevii lui Isăilă ar fi avut programate două zile libere. Programul a fost însă schimbat în ultimul moment.
Astra Giurgiu a ales Spania ca loc ideal pentru a pregăti partea a doua a Ligii 1, cea în care dorește atacarea titlului de campioană. Antrenorul Daniel Isăilă a decis ca în primul stagiu al iernii să pună accent pe pregătirea fizică, amicalele fiind rezervate pentru al doilea cantonament din 2014. Echipa va participa la turneul “La Manga Cup“, acolo unde participă pentru al doilea an consecutiv.
Inițial, s-a stabilit ca giurgiuvenii să revină în țară marți, 21 ianuarie, după care ar fi avut două zile libere. Dar, în ultimul moment, oficialii echipei au decis ca fotbaliștii să rămână în continuare în Spania pentru a fi conectați cât mai bine la ceea ce au de făcut acolo.
Astralii își doresc foarte mult să atace cu toate forțele titlul de campioană, așa că și pregătirea de iarnă se face în consecință. În atare condiții, delegația celor de la Astra va reveni în țară marți, 11 februarie.
Etichete: barcelona , astra , levante barcelona 1-1 video , astra spania cantonament
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...