Exclusiv Au început negocierile: Rapid discută pentru lovitura verii în SuperLigă!
articol scris de Digi Sport06.06.2023, 23:12
Rapid caută să-și întărească lotul pentru sezonul viitor, în care obiectivul este clasarea pe podium.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Un obiectiv în mercato este aducerea unui fotbalist care să bifeze regula U21, iar alesul este Rareș Ilie, vândut de Rapid acum un an la Nice, pentru 5 milioane de euro.
- Rapid i-a transferat deja pe Omar El Sawy și pe Răzvan Oaidă
- Clubul din Giulești este aproape să-i aducă pe Yuri Matias și pe Christopher Braun
Rapid a început negocierile cu Nice pentru Rareș Ilie
Tânărul mijlocaș nu a reușit să se impună în Franța, iar în iarnă a fost împrumutat în Israel, la Maccabi Tel-Aviv, dar nici acolo nu a convins.
În această vară, Rapid speră să-l împrumute de la Nice, iar Daniel Niculae a dezvăluit că discuțiile dintre cluburi au pornit deja.
”Vom vedea, suntem în niște tatonări cu cei de la Nice. Noi am vrea ca Rareș Ilie să se întoarcă la noi din sezonul viitor. Vom vedea cum vor decurge lucrurile. Să vedem ce vor dori cei de la Nice și care va fi părerea lui Rareș.
Eu sunt convins că-și dorește să joace, are nevoie de minute, are nevoie de încredere, are nevoie de expunere mai bună”, a declarat Daniel Niculae, la Fotbal European.
Rareș Ilie a jucat 17 meciuri în ultimul sezon
Rareș Ilie a acumulat 17 prezențe pe gazon în sezonul recent încheiat, la Nice și Maccabi.
În Franța, tânărul mijlocaș a bifat opt apariții, câte patru în Ligue 1 și în Conference League, iar pentru Maccabi a evoluat în nouă meciuri.
În tot sezonul, Rareș Ilie a reușit o singură pasă decisivă.
Etichete: daniel niculae , rareș ilie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...