Au început negocierile! Doi fotbaliști de la FCSB pot ajunge la o altă echipă din SuperLiga
articol scris de Digi Sport09.09.2024, 10:09
După opt etape jucate, Gloria Buzău este pe ultimul loc în clasamentul SuperLigii, cu doar cinci puncte acumulate.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Șefii nou-promovatei au început deja reconstrucția, iar primul care a fost îndepărtat a fost antrenorul Andrei Prepeliță (38 de ani), cel care a fost înlocuit de Eugen Neagoe (57 de ani).
Luis Kiki și Luis Phelipe sunt doriți de Gloria Buzău
Buzoienii au reușit să-l împrumute pe Dragoș Albu (23 de ani) de la FCU Craiova, iar acum pregătesc alte două lovituri, după cum anunță prosport.ro.
Oficialii nou-promovatei sunt gata să bage adânc mâna în buzunar pentru a salva echipa de la retrogradare, iar pentru asta vor să transfere de la campioana României.
Conform sursei citate, Gloria Buzău vrea să transfere doi jucător de la FCSB și a început deja negocierile. Fotbaliștii pe care buzoienii îi doresc sunt David Kiki (30 de ani) și Luis Phelipe (23 de ani).
Cei doi fotbaliști prind foarte puține minute la echipa patronată de Gigi Becali (66 de ani) și astfel Buzăul vrea să profite de acest lucru.
David Kiki a ajuns la FCSB în această vară, după ce a plecat gratis de la Farul.
Totuși, după doar 3 meciuri jucate de către fundașul lateral, Gigi Becali s-a convins și a cerut ca acesta să nu mai fie folosit.
- Un milion de euro este cota de piață a lui David Kiki, potrivit transfermarkt.com.
Luis Phelipe se află la FCSB de la începutul acestui an. Pe 1 ianuarie, Gigi Becali a trimis în conturile celor de la Poli Iași 200 de mii de euro pentru a îl transfera pe brazilian.
De atunci, Phelipe a evoluat în doar 18 meciuri pentru FCSB, iar șansele de a juca sunt din ce în ce mai mici.
- 500.000 de euro este cota de piață a lui Luis Phelipe, potrivit transfermarkt.com.
Dragoș Albu, salariu de 10.000 de euro la Gloria Buzău
Nou-promovata în SuperLiga l-a legitimat pe Dragoș Albu (23 de ani), căpitanul celor de la FCU Craiova din cele mai recente două sezoane.
Mijlocașul s-a dus la Buzău sub formă de împrumut și va fi remunerat lunar cu 10.000 de euro, susțin sursele digisport.ro.
În acest sezon de Liga a 2-a, Dragoș Albu a jucat titular pentru FCU Craiova în cele cinci etape ”scurse” până acum din eșalonul secund, însă, cu siguranță, fotbalistului de 23 de ani i-ar surâde un transfer la o formație din SuperLiga.
9 goluri și 11 assist-uri a reușit mijlocașul în tricoul celor de la FCU Craiova, în 127 de partide
450.000 de euro este cota de piață a lui Albu, potrivit Transfermarkt
Etichete: liga 1 , transfer , superliga , gloria buzau , fcsb , david kiki , luis phelipe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...