Exclusiv ”Au fost mai hoți, mai șmecheri!” Atacuri în serie după ce FCSB nu a intrat în carantină: ”Legile nu sunt respectate!”
articol scris de Digi Sport16.01.2021, 23:13
Astra a pierdut meciul cu FCSB, scor 2-0 pentru roș-albaștrii care se întorseseră cu doar o zi înainte din cantonamentul din Turcia.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Liderul din Liga 1 a fost singura echipă care a plecat în străinătate în pregătirea de iarnă, iar rivalele au acuzat-o că a încălcat legile referitoare la carantinare. Directorul sportiv al Astrei, Bogdan Mara, a fost printre cei mai virulenți.
”Asta ni s-a demonstrat, că legile sunt făcute și nu sunt respectate. Sau de unii da și de unii nu. S-a creat un precedent.
Și nu e vorba de FCSB, putea fi orice echipă. N-am nimic personal cu ei, am cerut doar să se respecte legile în vigoare.
Au fost mai hoți, mai deștepți, mai șmecheri.
Multe echipe au vrut să plece în cantonament, și noi, și CFR și Craiova, am fost aproape să plecăm.
Ne pare rău că nu am mers și noi. Ne-am chinuit, am făcut pregătirea pe sintetic. Nu e o scuză, dar așa e,” a declarat Bogdan Mara la emisiunea Fotbal Club.
MM Stoica vrea să închidă gura oltenilor: ”Craiova a jucat amical în zona galbenă! Asta nu e interesant?”
Mihai Stoica a explicat motivele pentru care FCSB nu a riscat nimic în momentul în care liderul din Liga 1 a decis să efectueze un cantonament de iarnă în Turcia.
Roș-albaștrii au fost singurii care s-au pregătit în străinătate până la reluarea campionatului. Iar patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, declarase că și echipa lui ar fi vrut să plece în Antalya, dar nu a primit asigurări că nu vor exista probleme la întoarcere.
”N-am auzit să vorbiți de UTA deloc. Nu chiar toate echipele s-au antrenat în țară. În primul rând, DSP, dacă ne carantina, încălca legea. Interesați-vă, studiați legile, lăsați petițiile trimise altor instituții ale statului. Vă pierdeți vremea. Nu pot să vă dau chiar mură în gură.
Mihai Stoica: ”Craiova a jucat amical în zona galbenă!”
Craiova a jucat în zonă galbenă în România. Așa am înțeles. E adevărat sau nu? O să spun eu. A jucat la Mogoșoaia, unde e zonă galbenă. Cu Chindia Târgoviște.
Asta nu e interesant, că o echipă din România s-a deplasat să joace în zonă galbenă? Am înțeles că au mers cu trenul, poate am fost informat greșit.
Nu cred că au avut tren special. Poate nu e adevărat, iar pentru asta îmi prezint scuzele,” a declarat Meme Stoica într-o intervenție la emisiunea Digi Sport Special.
Informat că amicalul Craiovei cu Chindia s-au disputat la Buftea, oficialul FCSB a replicat:
”Sunt 6 kilometri între Buftea și Mogoșoaia, cred că era tot în zona galbenă!”
Craiova reacționează, după cantonamentul lui FCSB din Turcia: "Am înțeles că sunt doar 2-3 oameni inteligenți"
Cantonamentul lui FCSB efectuat în Turcia, țară aflată în scenariul galben, a provocat numeroase discuții în fotbalul românesc, mai multe cluburi solicitând ca formația patronată de Gigi Becali să intre în carantină timp de 14 zile, la întoarcerea în București.
Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, spune că și echipa sa a vrut să facă un cantonament în Turcia, însă nu a vrut să riște o posibilă carantinare a delegației. Omul de afaceri l-a taxat și pe Gigi Becali, după ce Gigi Becali a spus că adversarele din Liga 1 nu au făcut cantonamente în Turcia pentru că nu sunt inteligente.
"Aveam programat să ne reunim pe 28 decembrie și să plecăm în Antalya. Urma să ne întoarcem cu o zi înaintea meciului cu Sepsi. Nu am mai plecat, pentru că Turcia a intrat pe lista galbenă și nu am vrut să riscăm.
Nimeni nu și-a asumat răspunderea să ne dea o hârtie oficială că nu vom rămâne în carantină. Am înțeles că sunt doar 2-3 oameni inteligenți în fotbalul românesc... mi-e greu să-mi dau cu părerea despre FCSB. Ce s-ar fi întâmplat în Norvegia acum, dacă o echipă ar fi mers într-o zonă galbenă și nu ar fi rămas în carantină?", a spus Mihai Rotaru, la Liga Digi Sport, în momentul în care FCSB se afla pe Aeroportul Henri Coandă.
Gigi Becali: "Celelalte cluburi n-au inteligență"
Deși a spus că nu vrea să facă "păcate", omul de afaceri a caracterizat scurt, în urmă cu o săptămână, celelalte formații din Liga 1, care au ezitat să plece din România să se antreneze: lipsă de inteligență.
"Mai mare siguranță e că nu jucăm amicale, nu avem cum să luăm virusul. E mai sigur când faci doar pregătire decât când joci cu alții. Unii, de la autorități, n-au habar nici să dea tratamente, dar au opinii despre asta. Habar n-au. Așa e România, e incompetență mare.
Hai, că nu vreau iar să fac păcat. Eu vreau să zic prostului că e deștept, așa vreau. Nu plecam dacă nu aveam asigurare. Dacă nu e legal, aia e, ne dăm în judecată. Să zică judecătorul și gata. N-au cum să ne bage-n carantină, că nu îi lasă legea", spunea Gigi Becali, la Digi Sport Special.
"Celelalte cluburi n-au inteligență, de asta n-au mers în străinătate. Dacă aveau, întrebau la DSP. De aia au intrat în faliment, că n-au inteligență. Hai, că nu vreau. Am alergie la prostie. Nu pot să-l las pe prost în pace, că nu pot", adăuga Becali.
Etichete: bogdan mara , fcsb astra , mihai stoica fcsb , fcsb carantină
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...