Video Exclusiv ”Ați văzut vreun ban?” Un fost mare dinamovist, convins de teoria conspirației: ”Îl lasă pe Negoiță cu degetul în gură!”
articol scris de Digi Sport09.09.2020, 19:54
Dănuț Lupu (53 de ani), fostă legendă a lui Dinamo, se teme că gruparea din Ștefan cel Mare va ajunge în faliment, în cel mai scurt timp.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Potrivit ex-internaționalului român, faptul că nu există o dovadă scrisă a trecerii clubului de la Negoiță spre spanioli ridică mari semne de întrebare.
”Ați văzut vreun ban dumneavoastră? Să nu-l lase pe domnul Negoiță cu degetul în gură!”
”Cu durere în suflet, tare mi-e teamă că e faliment. Ați văzut vreun ban dumneavoastră? V-ați uitat pe contractele semnate pentru jucători? Nu cred că semnează patronul, că n-are drept. Ați văzut vreun act între Negoiță și spanioli?
OK, poate să semneze și apoi să-l lase pe domnul Negoiță cu degetul în gură, vorba aia. A văzut cineva din România un contract între Negoiță și spanioli? Deci, proiectul ăsta s-a învârtit doar pentru că a venit Cosmin Contra? Ascultați-mă. Dacă nu venea Contra, spaniolii nu băgau niciun ban? Ce proiect? Ați văzut ceva?
În afară că vin jucători pe bandă rulantă, ați văzut ceva?”, a zis Lupu, la Fotbal Club.
Cum ar putea arăta Dinamo de España
Între timp, Dinamo a bifat un nou transfer astăzi, după ce l-a anunțat oficial pe fostul fotbalist al Barcelonei, Juan Camara.
După atacantul iberic sunt așteptați alți trei jucători pentru a semna cu Dinamo, mai exact mijlocașul Jorge Pombo, atacantul Guillermo Hierro și portarul Tomas Osorio. Cu aceste transferuri, primul ”11” al echipei s-ar putea schimba semnificativ față de cel din meciul cu Chindia.
Atunci, Contra a anunțat că mulți dintre jucători ”vor dispărea”. Ceea ce s-a și întâmplat. Andrei Sin, Daniel Popa, Mihai Neicuțescu și Mihai Popescu au fost trimiși la echipa a doua. Popa a fost chiar împrumutat în Liga 1, la Chindia.
- Cum ar putea arăta noul prim ”11” al lui Dinamo: Osorio – Gonzalez, Puljic, Ehmann (U21), Lopez – Gol, Achim - Sorescu, Pombo (Fabbrini), Mihaiu (U21)- Hierro (Nemec)
- Echipa trimisă de Contra în teren la meciul cu Chindia: Straton - Crețu, Puljic, Ehmann, Sin - Răuță, Achim - Bani, Fabbrini, Sorescu - Popa
Următorul meci al lui Dinamo este programat vineri, 11 septembrie, de la ora 21:00, împotriva celor de la FC Botoșani, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Etichete: cosmin contra , danut lupu , dinamo transferuri , spanioli dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...