Exclusiv Atât de sigur e Becali că FCSB va lua titlul! De ce a vrut să scape de Damjan Djokovic
articol scris de Digi Sport15.01.2024, 10:03
Gigi Becali (65 de ani) a luat decizia de a da afară trei fotbaliști dintre cei cu care FCSB a dominat prima parte a campionatului în SuperLigă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Damjan Djokovic (33 de ani) a ajuns deja la Rapid, Cristi Ganea va merge, probabil, la Farul, iar Rotariu va aștepta, ca în fiecare dintre ultimii ani, să vadă dacă îi apare ceva bun din punct de vedere financiar. Dacă nu, probabil va prefera să stea la actuala echipă pentru salariu, 20.000 de euro pe lună.
Becali este atât de sigur că FCSB va lua titlul în SuperLigă încât i-a dat acum 50.000 de euro lui Djokovic ca nu i se prelungească înțelegerea
După 21 de etape, FCSB are 8 puncte mai mult decât locul 2, CFR Cluj, e la 10 puncte de Universitatea Craiova și la 11 față de Rapid, iar Becali este convins că echipa sa va ieși campioană după 9 ani de secetă. Din informațiile Digi Sport, acesta este principalul motiv pentru care patronul FCSB-ului a vrut să scape de Djokovic.
Atunci când l-a convins să semneze cu FCSB, transfer privit de toată lumea ca o mare surpriză în condițiile în care croatul avea oferte din Golf, Becali i-a dat lui Djokovic 100.000 de euro la semnătură, 20.000 de euro salariu în primul an și încă un an de contract, cu salariul mărit, dacă echipa va lua titlul de campioană. Acum este deja sigur că echipa lui va ieși victorioasă și de aceea a renunțat la mijlocaș.
De fapt, de acel an în plus a vrut să scape Becali și de aceea a preferat să plătească acum 50.000 de euro, iar Djokovic să plece. Chiar și la Rapid!
Acum, planul lui Becali a mulțumit pe toată lumea implicată în caz. Bugetul FCSB-ului a dat deoparte o cheltuială sigură de 50.000 de euro pentru acest sezon, plus una de aproximativ 300.000 de euro pentru sezonul viitor. Mai ales că în cauză este un fotbalist care nu va mai putea fi vândut.
De asemenea, jucătorul are șansa să joace mai mult, dar în primul rând financiar iese mai câștigat, chiar dacă salariul la Rapid este de 15.000 de euro, pentru că a luat o sumă la semnătură și a primit și banii de la Becali.
Și nu în ultimul rând Rapid, care a luat un fotbalist care îi lipsea echipei. Un jucător valoros, cu multă experiență și care, foarte important, are multe trofee în palmares și știe să gestioneze meciuri cu miză majorăe.
Ce declara Becali când echipa avea 5 puncte avans față de locul 2
”Păi în lupta la titlu ai acum 5 puncte față de locul 2. Față de Craiova ai 8 puncte. Până la final ai posibilitatea să te duci la 12 puncte, 8-10 puncte, și să faci 5 puncte înjumătățite.
Când ai 5 puncte înjumătățite, că ai echipa pe care o ai, nu mai este teamă. Adică trebuie să distrezi cu ei. Așa ar fi normal. Chiar dacă pierzi un meci, rămân două puncte. Adică nu mai există presiune, normal, trebuie să distrezi.
Atunci, păi iau eu în iarnă un atacant și un optar și așa vom face. Ne vom distra”, declara Gigi Becali la vremea respectivă.
Etichete: damjan djokovic , transfer djokovic , salariu djokovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...