Exclusiv Atacantul cu un singur gol marcat în acest sezon și-a găsit echipă și pleacă din SuperLiga
articol scris de Digi Sport13.01.2024, 15:10
Vitalie Damașcan (24 de ani) a evoluat în 20 de partide din acest sezon pentru Sepsi Sf. Gheorghe, însă și-a exprimat dorința de a pleca din Covasna.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După cum a anunțat și Laszlo Dioszegi, atacantul din Republica Moldova nu va mai evolua în SuperLiga în cea de-a doua parte a sezonului.
Vitalie Damașcan pleacă de la Sepsi
Potrivit surselor digisport.ro, Vitalie Damașcan s-a înțeles cu FC Stade Lausanne-Ouchy și va pleca în cel mai scurt timp de la Sepsi.
Moldoveanu va fi împrumutat până la finalul sezonului de către formația din Elveția, care va avea și opțiunea unui transfer definitiv în schimbul sumei de 300.000 de euro.
FC Stade Lausanne-Ouchy este nou-promovată în prima ligă a Elveției și se află în acest moment pe ultimul loc în clasament cu doar 11 puncte acumulate.
Elvețienii au un lot evaluat la 14,65 de milioane de euro de către transfermarkt.com, iar cel mai valoros jucător este spaniolul Ismael Gharbi, împrumutat de la PSG și cotat la 5 milioane de euro.
- 700 de mii de euro este cota de piață a lui Vitalie Damașcan, potrivit transfermarkt.com.
- Un singur gol a reușit să marcheze moldoveanu în acest sezon pentru Sepsi.
Laszlo Dioszegi anunțase deja despărțirea de Damașcan
”A zis antrenorul că prima dată vrea să vadă echipă și apoi va decide. Ieri am discutat cu el și a spus că vrea să aducem încă doi jucători, un atacant lateral și un mijlocaș.
Mai renunțăm la un jucător, Damașcan vrea să plece afară, să-l dăm împrumut până la vară, simte că nu va prinde echipa și în locul lui vom aduce un atacant lateral.
E normal, jucătorii care nu joacă nu sunt mulțumiți, dar acum avem un grup unit și am zis că pe cei cărora nu le place îi lăsăm să plece și aducem alții”, a spus Laszlo Dioszegi, pentru Digi Sport.
Etichete: transfer , elvetia , sepsi , superliga , vitalie damascan , laussane ouchy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...