Atacanții "câinilor" au marcat de trei ori mai multe goluri decât cei ai Stelei, deşi au venit gratis
23.09.2015, 10:01Steaua și Dinamo n-au cel mai reușit sezon ofensiv în Liga 1, cele două reușind să marcheze doar câte 12 goluri în primele 11 runde, cu 9 mai puține față de prima clasată, Astra, și 8 față de Viitorul, echipa de pe doi. Atacanții din Ștefan cel Mare au marcat însă de trei ori mai multe goluri decât cei ai campioanei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Și Steaua și Dinamo și-au schimbat linia ofensivă la startul sezonului și în acest moment Rădoi se bazează pe Gregory Tade și Alexandru Tudorie, în vreme ce Mircea Rednic i-a adus, după startul campionatului, pe Marcel Essombe și Harlem Gnohere (foto). Golgheter în sezonul trecut al Ligii 1, cu CFR Cluj, Tade n-a reușit decât un gol în campionat în tricoul roș-albaștrilor. Și acela a fost o lovitură de la 11 metri, la Craiova, în disputa cu CSU, victorie cu 2-1.
Tudorie, venit de la Galați în această vară, a punctat și el o dată, în disputa de pe teren propriu cu CFR Cluj, scor 1-1. Fără golurile celor doi atacanți, Steaua ar fi avut, practic, trei puncte mai puțin.
La Dinamo, Essombe și Gnohere au marcat fiecare câte trei goluri, câte două în aceeași partidă. Astfel, cei doi au punctat împreună în victoria, 2-0, cu Petrolul, și în remiza, 2-2, de la Severin, cu Pandurii. Essombe a mai înscris și în ultima etapă, egalul, 1-1, de la Botoșani. Fără golurile sale, Dinamo avea două puncte mai puțin.
Gnohere a mai marcat un gol decisiv, cel al victoriei cu Poli Timișoara, astfel că, fără golurile lui, dinamoviștii ar fi avut patru puncte mai puțin. Ceea ce arată, statistic, că cei doi noi veniți sub comanda lui Rednic au fost mult mai determinanți pentru echipa lor decât cuplul Tade - Tudorie.
Mai mult, mediile lor sunt net superioare rivalilor, în condițiile în care Gnohere a dat trei goluri în 8 meciuri, iar Essombe tot atâtea în 4 partide, în vreme ce Tade și Tudorie au doar o reușită în câte nouă apariții pentru Steaua.
De menționat faptul că Steaua a plătit pentru Tade 500.00 de euro, iar pentru Tudorie 200.000 de euro, în vreme ce Gnohere și Essombe au venit gratis la Dinamo, liberi de contract.
Golgheterii Stelei sunt în acest sezon Alexandru Chipciu și Nicușor Stanciu, fiecare cu câte 3 reușite.
6 goluri au liderii clasamentului golgheterilor în Liga 1, Budescu și Hora
Etichete: steaua , dinamo , golgheteri liga 1 , gnohere essombe , tade tudorie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...