”În vârful lumii!” Astrit Selmani i-a pus ”gând rău” FCSB-ului, cu două zile înainte de derby
articol scris de Digi Sport28.03.2025, 16:58
Dinamo va primi vizita celor de la FCSB, duminică, 30 martie, de la ora 20:30, în cadrul rundei secunde din play-off-ul SuperLigii.

SuperLiga: UTA - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Oțelul - Unirea Slobozia, vineri, 17:00, DGS 1
Confruntarea dintre cele două echipe va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor mai putea urmări partida pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Astrit Selmani, înainte de Dinamo - FCSB: ”Nu mă simt stresat din cauza acestui meci. Vreau să dau gol!”
Astrit Selmani (27 de ani) a prefațat duelul cu marea rivală, cu doar două zile înainte de jocul cu ”roș-albaștrii”.
Kosovarul din atacul lui Dinamo așteaptă cu mare nerăbdare să dea piept cu FCSB și și-a propus să marcheze în fața campioanei României, în confruntarea care se va desfășura pe ”Arena Națională”.
”Nu mă simt stresat din cauza acestui meci. Nu mă gândesc la ce s-a întâmplat în trecut. Sunt mereu pregătit, pentru că e un nou meci. Sunt faze noi. Totul e nou. Vine meciul următor și sper ca rezultatul să fie mai bun.

Dacă dai 100%, rezultatul va fi 100%. Dacă joci doar la 90%, va fi mai rău! Așa că trebuie să împingi mereu până la limită. Și dacă toți facem asta, rezultatul va fi mai bun decât ultima dată. Așa că vom merge acolo pe teren și ne vom bucura.
Vreau să dau gol!
Vreau să dau o pasă decisivă. Știu că am contribuit la aproape jumătate dintre punctele echipei prin goluri sau assisturi. Și, desigur, vreau să ofer și mai mult.
Când marchezi... simți că ești în vârful lumii! Serios! E vârful adrenalinei. E un sentiment foarte frumos.
Vrem ca Dinamo să revină pe drumul pe care a fost în anii trecuți. Să rămânem o echipă de top mulți ani de acum înainte”, a declarat Astrit Selmani, potrivit superliga.ro.
- 1,4 milioane de euro este cota de piață a lui Astrit Selmani, potrivit Transfermarkt.
- În 32 de meciuri jucate pentru Dinamo în acest sezon, Astrit Selmani a marcat 12 goluri și a oferit 6 pase de gol.
Astrit Selmani a anunțat că se poate răzgândi, în legătură cu prelungirea contractului cu Dinamo
Astrit Selmani mai are contract cu Dinamo până la finalul sezonului, iar șefii echipei i-au oferit prelungirea înțelegerii.
Din păcate pentru ”Câini”, oficialii nu s-au înțeles cu fotbalistul din Kosovo, care ar fi cerut un salariu prea mare pentru a pune pixul pe foaie. Însă, există șanse pentru o răsturnare de situație, chiar dacă improbabilă.
Atacantul a acordat recent un interviu exclusiv pentru Digi Sport, iar la final a fost întrebat și despre viitorul său. Din formularea sa, pare că Selmani încă a mai lăsat o ușă deschisă pentru a semna prelungirea, dar mingea e în curtea lui Dinamo.
”Nu sunt negocieri. Dar nu se știe niciodată în fotbal, iar lucrurile se pot schimba.
Dacă lucrurile rămân ca până acum, da, voi pleca”, a declarat Astrit Selmani, pentru Digi Sport.
- În 5 selecții pentru naționala statului Kosovo, Astrit Selmani a marcat un gol.
Etichete: dinamo , fcsb , derby dinamo fcsb , astrit selmani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

O interceptare publicată de serviciile de informații militare ale Ucrainei arată lipsa de...