Astra - Viitorul 1-1. Echipa lui Rednic a rezistat ”asediului” și a plecat cu un punct de la Giurgiu
31.01.2021, 15:56
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Astra și Viitorul au remizat la Giurgiu, scor 1-1, după ce constănțenii au deschis scorul.
Budescu a avut o primă ocazie importantă după doar cinci minute, cu un șut de la mijlocul terenului, respins cu mare dificultate de Căbuz.
Viitorul a deschis scorul în minutul 10, prin Ganea, dar replica gazdelor nu s-a lăsat așteptată. Budescu l-a pus în repetate rânduri la încercare pe portarul oaspeților, dar nu a reușit să restabilească egalitatea.
A făcut-o, însă, Wuthrich după pauză. O minge trimisă de Montini, respinsă de Căbuz, a ajuns la jucătorul elvețian, care nu a iertat din poziție ideală. Montini, Stahl și Budescu s-au mai întrecut în ratări până la finalul partidei, dar portarul Viitorului a fost la înălțime și meciul s-a terminat 1-1.
În următoarea etapă, Astra se va deplasa pe terenul celor de la FC Voluntari, iar Viitorul va juca tot în deplasare, cu CFR Cluj.
După rezultatul de egalitate obținut pe terenul campioanei CFR Cluj, Astra vrea să o încurce și pe Viitorul, care este în luptă pentru un loc de play-off. Echipa lui Eugen Neagoe are nevoie de o victorie pentru a ieși din zona ”roșie” a clasamentului. A
Astra este pe locul 13, cu 18 puncte, la doar trei puncte distanță de ultimul loc, ocupat de Poli Iași. FC Voluntari și Hermannstadt au un punct mai puțin și le ”suflă în ceafă” giurgiuvenilor.
Viitorul vine după patru rezultate de egalitate la rând obținute în Liga 1, ultimul ”acasă” cu Sepsi, scor 3-3. Constănțenii sunt pe locul opt, cu 24 de puncte, la patru puncte în spatele Chindiei, ocupanta locului șase.
Mircea Rednic, despre Budescu: ”Trebuie să îi acordăm o atenție specială”
„E o echipă care vine după două rezultate bune, cu două echipe bune. E vorba de egalul cu Craiova și egalul cu CFR. E o echipă care se apără bine, e bine organizată. Sunt foarte periculoși pe contraatac și au un jucător de excepție, Budescu, care oricând inventează ceva, goluri, pase. E o echipă care e într-o perioadă bună.
Asta e clar. În momentul în care prinde mingea trebuie să îi acordăm o atenție specială. Dacă are spațiu și îl lași liber, nu îl deranjezi, poate să tragă la poartă, poate să dea o pasă decisivă. E un jucător foarte important, cu calități. Eu am și juclat cu el, deci îl cunosc foarte bine”, a spus Mircea Rednic, la conferința de presă.