Exclusiv Astra și-a stabilit amicalele verii. West Bromwich Albion și Aston Villa, printre adversari
14.06.2016, 12:44Campioana s-a reunit deja iar joi va pleca deja în primul stagiu de pregătire din Slovenia. Chiar dacă situația antrenorului nu este clarificată printr-un răspuns primit de la FIFA, Marius Șumudică va pleca cu Astra în cantonament, unul în care giurgiuvenii vor disputa și două amicale. Momentan, conform deciziilor FRF, Șumudică va fi suspendat din prima etapă a sezonului viitor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Astfel, în perioada 16-27 iunie, ”astralii” își vor stabili cartierul general la Moravske Toplice, acolo unde vor avea și două partide de verificare. Este vorba despre întâlnirile cu Sturm Graz, locul 5 în prima ligă din Austria, și cu Maribor, vicecampioana Sloveniei și câștigătoarea Cupei Sloveniei.
După ce vor reveni la București, giurgiuvenii se vor deplasa, tot în Slovenia, pentru al doilea cantonament, unul în care se va lucra mai mult cu mingea și unul în care vor fi și mai multe amicale. În stagiul de pregătire de la Maribor, între 1 şi 14 iulie, campioana României va disputa patru jocuri amicale extrem de puternice: cu Rostov, vicecampioana Rusiei, FC Copenhaga (locul 6 în Danemarca), West Bromwich Albion (locul 14 în Premier League) şi cu Aston Villa (retrogradată din PL).
”Începem o nouă eră, un nou an greu, sperăm să fie un an bun și poate mai bun decât anul trecut, în sensul că și pe plan european să realizăm ceva. Ne dorim din suflet să nu fim pasageri așa prin ceea ce înseamnă competițiile europene. Astra a dovedit în ultimul timp și în jocurile internaționale că a fost o echipă care nu s-a făcut de rușine.
Sperăm că, și de această dată, indiferent care va fi adversarul, să reușim. Sper să putem trece de turul trei sau play-off-ul... nu știu în ce play-off vom ajunge, Europa League sau Champions League. Important pentru noi este să câștigăm cel puțin o dublă manșă, ceea ce ar însemna că vom fi automat în grupele Europa League.
Dacă vom reuși să câstigam două astfel de manșe, cu siguranță vom fi în Champions League, în grupe, dar eu cred totuși că e destul de greu să ajungem acolo”, a declarat Marius Șumudică la reunire.
Etichete: marius sumudica astra , astra amicale , astra amicale cantonamente slovenia , astra cantonamente slovenia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...