Exclusiv Astra l-a pierdut pe Queiros! Fotbalistul a semnat cu portughezii de la Chaves
01.06.2016, 20:08UPDATE 20:03 Site-ul oficial al lui Chaves confirmă informaţia oferită în exclusivitate de Digi Sport. Queiros a semnat cu lusitanii pentru un sezon.
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
"Pedro Queiros a semnat din postura de jucător liber de contract. Fundaş dreapta, Queiros, 31 de ani, s-a născut în Santo Tirso, şi a semnat un contract valabil pe un sezon", anunță portughezii pe site-ul oficial, confirmând informaţia de la Digi Sport.
Astra l-a pierdut miercuri pe fundaşul dreapta Pedro Queiros, fotbalist aflat la final de contract. Şumudică spera să îi prelungească înţelegerea fotbalistului în vârstă de 31 de ani, însă Chaves s-a mişcat mai repede.
Deşi este campioană şi are perspectiva evoluării în Liga Campionilor, Astra are probleme de lot. Nu au reuşit să aducă încă pe nimeni şi cel mai probabil giurgiuvenii îl vor pierde pe Găman; însă până la clarificarea lucrurilor în ceea ce îl priveşte pe internaţional, Şumudică are cu adevărat un motiv de nemulţumire.
Tehnicianul, care îl pierduse deja în iarnă pe Enache, are mari probleme în flancul drept. Lui Queiros îi expira contractul în vară, însă se discutase de principiu să negocieze un nou contract, valabil pe încă un an. Însă oficialii din Giurgiu nu s-au mişcat suficient de repede, astfel că apărătorul a semnat astăzi cu Chaves.
Proaspăt promovată în prima ligă portugheză, Chaves vrea să îşi facă o echipă combativă pentru a evita retrogradarea, iar oferta financiară a fost una pe placul lui Queiros, care nu a evitat să îşi pună semntătura pe contract. Acesta a parafat o înţelegere valabilă până în vara lui 2017.
Queiros, unul dintre preferaţii lui Şumudică, a evoluat în ultimul sezon în 32 de partide pentru Astra. Campioana nu are soluţii în apărare, pe dreapta, Scarlatache nefiind văzut o opţiune.
Etichete: queiros , queiros astra , transfer queiros
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...