Astra îl scuză pe Iordănescu! Ce ar fi vrut să transmită de fapt tehnicianul cu semnul a la Mourinho
29.10.2017, 13:17Conflictul de aseară, dintre Iordănescu Jr şi Sebastian Colţescu îi poate aduce o suspendare tehnicianului echipei din Giurgiu. Printr-un comunicat de presă dat publicităţii azi, Astra a încercat să îşi exprime punctul de vedere în legătură cu incidentul.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Astra Giurgiu a pierdut la Timişoara, 1-2 cu ACS Poli, la capătul unui meci care nu a fost lipsit de controverse. La final, Alexandru Ioniţă a susţinut că "centralul" Sebastian Colţescu l-a înjurat pe Edi Iordănescu, la faza la care antrenorul oaspeţilor a fost eliminat.
Tehnicianul a refuzat să părăsească spațiul tehnic și să meargă în tribună și i-a făcut chiar și semnul cătușelor, unul făcut celebru de Jose Mourinho, într-un Inter - Sampdoria (0-0), disputat în 2010. Atunci, la centru a fost Paolo Tagliavento.
În dorinţa de a evita o suspendare drastică, Astra a încercat să îşi exprime punctul de vedere, nuanţând acţiunile tehnicianului.
"Referitor la evenimentele din partida cu ACS Poli, clubul nostru ţine să facă următoarele precizări:
1. Antrenorul Edward Iordanescu nu a ajuns la declaraţii, după joc, pentru că, la final, când a încercat să vină la vestiare, a fost oprit de oamenii de ordine. Nu avea rost să inflameze spiritele şi a plecat apoi spre hotelul unde era cazată echipa, aflat la câteva sute de metri.
2. Nu s-a intenţionat să se scoată echipa din teren! Fiind eliminat antrenorul, acesta a dorit să transmită ultimele indicaţii, înainte de a părăsi banca. Unul dintre jucători a venit să spună că a fost înjurat şi s-a întârziat câteva zeci de secunde.
3. Gestul de a arăta mâinile încrucişate a venit în completarea discuţiei cu arbitrul de centru, căruia i-a spus că nu a părăsit suprafaţa marcată, nu a jignit şi de ce se vrea "să se stea ca la închisoare"?
4. Clubul nostru face aceste precizări necesare şi sperăm ca decizia Comisiei de Disciplină pentru acest meci, în privinţa celor eliminati, să respecte... cronologia şi să vină după cea care trebuia luată la meciul cu Sepsi", se arată în comunicat.
Etichete: iordanescu , astra iordanescu , iordanescu astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...